In Romania, programul este lansat in Cluj, de catre Federatia Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, urmand sa fie continuat in alte orase din tara, astfel incat sa faca posibil accesul cat mai multor pacienti cu diabet la informatii si educatie legate de afectiunea lor.
Presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice, prof. dr. Nicolae Hancu, declara: "Exista un mare gol informativ despre aceasta boala, despre care lumea stie prea putin. De cele mai multe ori, la aflarea diagnosticului, pacientii trec prin stari ca: negare, anxietate, depresie si de multe ori ignoranta. Prin acest program dorim sa combatem aceste stari si sa stabilim o relatie de permanenta interactiune cu pacientii diabetici. Odata acceptata boala, tratamentul, insotit de un stil de viata riguros, aduce o imbunatatire fantastica a calitatii vietii persoanelor cu diabet."
Prima componenta din cadrul programului "Sa vorbim despre diabet", o constituie "Hartile de Conversatie", un instrument educational unic, interactiv si vizual privind diabetul zaharat. Programul este creat de Healthy Interactions, lider in furnizarea de instrumente educationale in sanatate, in colaborare cu Federatia Internationala de Diabet (IDF), cu sprijinul diviziei de ingrijire a diabetului a Eli Lilly and Company.
"Forma in care este prezentata informatia este prietenoasa si pozitiva, hartile avand fiecare o tema precisa, bine elaborata si usor de inteles", spune dr.
Impactul global al diabetului zaharat a atins proportii epidemice, afectand nu numai indivizii, cat si societatea in ansamblul ei. Pana in 2025, IDF prognozeaza existenta a 380 de milioane de diabetici. in lipsa tratamentului sau a controlului, persoanele cu diabet zaharat pot suferi complicatii precum afectiuni ale inimii sau a rinichiului, inrautatind starea de sanatate si ridicand noi obstacole in calea tratamentului. Prin acest important program international, peste 900.000 de oameni ce traiesc cu diabet zaharat in Romania vor putea avea acces la aceste resurse inovative cu scopul de a fi ajutati sa treaca peste provocarile zilnice ale luptei cu diabetul zaharat. Programul "Sa vorbim despre diabet", este lansat in Europa si America de Nord, premergand lansarea in America Latina si Asia. Materialele au fost traduse in 25 de limbi si sunt folosite in peste 40 de tari in perioada 2008 – 2009.