Incepand din aceasta toamna, Medicover Romania lanseaza o campanie de educare si preventie, cu o durata de cel putin doi ani. Primul proiect il reprezinta Programul de educatie, prevenire si depistare timpurie a osteoporozei, sub sloganul “Invata sa te pretuiesti”.
Programul se adreseaza grupelor de persoane ce prezinta un risc ridicat de a dezvolta osteoporoza: femeile postmenopauza, persoanele cu afectiuni ce predispun la osteoporoza sau cele care fac tratamente avand ca efecte secundare osteoporoza. Pentru prima data in Romania, in cadrul programului vor fi selectate circa 100 de persoane care vor beneficia gratuit de investigatii complexe, consiliere si tratament, urmand ca ulterior acesta sa fie extins.
Programul va dura un an, timp in care persoanele selectate vor trece prin etapa de evaluare, vor beneficia de consultatii de specialitate, de sedinte de educatie si de un program de kinetoterapie adecvat starii de sanatate si caracteristicilor fiecarui pacient.
Osteoporoza este o problema de sanatate de interes public, ea afectand milioane de oameni in intreaga lume. In Romania situatia este similara, sute de mii de persoane ajung la varste mai inaintate sa poarte povara consecintelor osteoporozei nedepistate in timp util. Desi gravitatea problemei este cunoscuta, consecintele acesteia au fost studiate si exista si tratamente eficiente elaborate pentru aceasta maladie, evitarea atingerii stadiului de boala presupune actiuni simple si la indemana, care sa reduca riscul aparitiei sale – cum ar fi miscarea sau un regim alimentar corect. Beneficiile activitatii fizice regulate nu sunt suficient cunoscute si valorizate de catre omul modern, care a renuntat la mersul pe jos sau alte actiuni fizice uzuale in favoarea beneficiilor civilizatiei contemporane, dar in defavoarea sanatatii sale.
Program de prevenire, detectare precoce si tratament a osteoporozei
"Invata sa te pretuieati", primul proiect din program dedicat prevenirii osteoporozei implica 100 de femei.
De TopSanatate