Preţurile de decontare ale medicamentelor, modificate de la 1 august


Facebook Twitter Comenteaza
Preţurile de decontare ale medicamentelor, modificate de la 1 august

Ministrul Sănătăţii a aprobat astăzi proiectul de Ordin privind privind aprobarea metodologiei de clacul, a Listei şi preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre de Guvern, în condiţiile legii.

 

Acesta se află, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii la adresa www.ms.ro, secţiunea transparenţă decizională.

Conform proiectului de act normativ, Ministerul Sănătăţii intenţionează modificarea metodologiei de calcul a preţurilor de decontare a medicamentelor din lista C2, astfel încât decontarea tratamentelor necesare acestor bolnavi să poată fi susţinută, în continuare, de către autorităţile sanitare.

“Medicamentele din lista C2 sunt cele pe care statul le acordă gratuit pentru bolnavii cu afecţiuni precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, afecţiuni oncologice, hemofilie, transplant etc.

În ultimii ani, consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. De exemplu, în anul 2009, consumul medicamentelor a crescut cu peste 19% faţă de 2008, iar în 2010 cu 26 % faţă de anul 2009. Noua metodologie de calcul va avea ca efect scăderea preţului de decontare a acestor tipuri de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, astfel încât să le putem  asigura pentru un număr cât mai mare de pacienţi”, a declarat CSEKE Attila, ministrul Sănătăţii

Conform propunerii MS, de la 1 august 2011, preţul de decontare al medicamentelor din lista C2 porneşte de la preţul producător aprobat prin Ordinul 75/2009 diminuat cu 15%.

De asemenea, conform noului mod de calcul vor fi diminuate adaosul pentru preţul cu ridicata (adaosul distribuitorului) şi cel de desfacere cu amănuntul (adaosul pentru farmacii).

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod