Plimbatul cainelui - o metoda eficienta pentru slabit

Cainii sunt mai mult decat cei mai buni prieteni ai omului. Dupa cum au descoperit cercetatorii americani, patrupezii sunt o "unealta" potrivita pentru pierderea in greutate. "Ideea acestui studiu a fost sa incurajam persoanele sedentare si obeze sa faca mai des exercitii fizice, iar plimbarea cainelui poate avea acest efect", a declarat Rebecca Johnson, coordonatoarea cercetarii. Cei care au fost inclusi in studiu au inceput prin a merge 10 minute pe zi, de trei ori pe saptamana, si au ajuns ca, in final, sa faca plimbari de 20 de minute, de cinci ori pe saptamana.

Acest program a durat aproximativ un an de zile. La sfarsitul studiului, cercetatorii au descoperit ca fiecare persoana a pierdut, in medie, 6,4 kilograme. "Aceste plimbari au imbunatatit flexibilitatea si echilibrul, iar la sfarsit, subiectii s-au simtit mai bine", a concluzionat Rebecca Johnson.