In data de 16 februarie 2007 compania GlaxoSmithKline a facut publice rezultatele ADOPT, un studiu asupra controlului glicemiei la pacientii nou diagnosticati cu diabet zaharat, in care au fost comparate 3 substante folosite in tratamentul persoanelor cu diabet zaharat tip 2
Studiul ADOPT ( A Diabetes Outcome Progression Trial) a demonstrat ca Avandia (rosiglitazona maleat) este mai eficace in ingrijirea diabetului decat metformina si glibenclamidul. Avandia intarzie pierderea progresiva a controlului glicemic si mentine nivelurile tinta ale glicemiei pe perioade mai lungi de timp decat celelalte doua substante care, in prezent, sunt mai frecvent prescrise.
Studiul a fost realizat pe 4360 de pacienti din America de Nord si Europa, cu varste intre 30 si 75 de ani, pe o perioada de 5 ani, si a fost finantat de compania GlaxoSmithKline.
Prof Dr Nicolae Hancu, Presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice declara ca "Rosiglitazona ar trebui considerata piatra de temelie in tratamentul diabetului zaharat de tip 2".
In Romania diabetul de tip 2 afecteaza peste 4% din populatie, un procent ridicat, mai ales ca un numar mare de bolnavi nu sunt diagnosticati.
In 2025 se preconizeaza ca procentul va ajunge la 6-7% . Pe glob acest tip de diabet afecteaza in jur de 230 milioane de persoane, adica 6% din populatia adulta. Federatia Internationala a Diabetului estimeaza ca pana in anul 2025 un numar de peste 350 de milioane de persoane din intreaga lume vor suferi de aceasta boala.