Persoanele interesate au primit informatii cu privire la diabet si au beneficiat de consultatii gratuite oferite de specialisti diabetologi. De asemenea, persoanelor cu diabet prezente la eveniment li s-a alcatuit un regim alimentar personalizat de catre specialistii in nutritie si li s-au aratat beneficiile unei alimentatii sanatoase.
Razvan si Dani, moderatorii de la Antena 1, le-au prezentat bucurestenilor situatia si gravitatea diabetului la nivelul tarii noastre. Bucatarul emisiunii, Vladut, a realizat retete specializate pentru persoanele cu diabet, pentru a demonstra acestora ca pot avea un regim alimentar normal si sanatos.
"Prin actiunea desfasurata in Parcul Unirii de Ziua Mondiala a Diabetului am vrut sa ridicam un semnal de alarma asupra incidentei diabetului in tara noastra. Suntem multumiti sa vedem ca bucurestenii de toate varstele au primit mesajul nostru si au inteles cat sunt de importante analizele in detectarea la timp a bolii", a declarat Bogdan Viasu, General Manager Novo Nordisk Romania.