Persoanele infectate cu HIV mai au o sansa!

Comisia Europeana a autorizat o noua terapie pentru persoanele infectate cu HIV.
Compania farmaceutica Pfizer a anuntat autorizarea produsului Celsentri de catre Comisia Europeana, primul dintr-o noua clasa de medicamente destinate terapiei infectiei cu HIV. Oficialii companiei estimeaza ca medicamentul va fi introdus in terapia pacientilor infectati cu HIV din Romania incepand cu anul 2008.

Potrivit unui comunicat, medicamentul descoperit de cercetatorii Pfizer in 1997 este primul produs al unei noi clase de medicamente orale adresate tratamentului pacientilor infectati cu virusul HIV.
Acesta este menit sa opreasca virusul, care cauzeaza SIDA, sa patrunda in celulele sistemului imunitar al organismului. Specialistii sustin ca celelalte medicamente folosite in tratarea SIDA actioneaza asupra virusului in sine.

"Infectia cu virusul HIV reprezinta o semnificativa preocupare de sanatate publica la nivel european si ratele de infectie sunt inca in crestere. In lipsa produselor noi, rezistenta dezvoltata la tratamentele curente este una dintre cele mai mari provocari cu care se confrunta lupta impotriva HIV in zilele noastre", a declarat presedintele Asociatiei Italiene a pacientilor infectati cu HIV, Filippo von Schloesser.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod