Persoanele de peste 40 de ani ar trebui să muncească doar 3 zile pe săptămână

Dacă ai putea să ai o săptămână de lucru de luni până miercuri, ai accepta? Probabil că majoritatea ar spune „da” și, din fericire, un nou studiu susține această variantă. Ia-l în considerare data viitoare când negociezi programul de lucru.
Cercetătorii de la Institutul Melbourne au constatat că, în cazul angajaților care au peste 40 de ani, o săptămână de lucru de 3 zile este intervalul care asigură cel mai înalt nivel de performanțe. Precis și tu te-ai gândit de multe ori că te-ai putea concentra mai bine într-un interval de timp mai scurt dar cum au ajuns oamenii de știință la concluzia că 3 zile reprezintă durata potrivită?
„Nivelul stimulentelor la nivel intelectual depinde foarte mult de durata orelor de lcru. Munca intensivă poate fi o armă cu două tăișuri. Pe de o parte favorizează activitatea continuă a creierului, dar în același timp orele lungi petrecute la birou provoacă oboseală și stres, iar riscul de greșeli crește foarte mult.
În plus, există și posibilitatea de a deteriora funcțiile cognitive ca urmare a orelor suplimentare”
, explică Colin McKenzie, profesor la Universittatea Keio, unul dintre autorii studiului.
Deși la prima vedere dacă lucrezi mai multe ore la nivel de săptămână ai senzația că nu vei face prea multe greșeli pentru că vei avea timpul necesar pentru a verifica totul, este posibil să fii supus presiunii pentru că nu te poți relaxa, iar stresul se va acumula, favorizând irascibilitatea sau îmbolnăvirile.
„Multe țări sunt în curs de ridicare a pragului de pensionare, ceea ce înseamnă că oamenii vor fi activi până la vârste mult mai înaintate decât în trecut. Din moment ce nu vor primi venitul aferent pensionării decât foarte târziu ar fi util ca și programul de lucru să fie adaptat ritmului și necesităților determinate de vârstă pentru a obține în continuare rezultate foarte bune”, continuă dr.
McKenzie.

 
Este programul de lucru de 3 zile foarte eficient?

Oamenii de știință de la Institutul Melbourne au evaluat 3.500 de femei și 3.000 de bărbați din Australia pentru a le determina performanțele profesionale, în baza unei serii de teste care evaluau abilitățile cognitive. Acestea au inclus cititul listelor de numere în ordine inversă, combinarea literelor și a numerelor contra cronometru și cititul diferitelor numere foarte lungi cu voce tare. S-a concluzionat că voluntarii care au lucrat 25 de ore pe săptămână au obținut rezultate mult mai bune decât cei care au lucrat 55 sau chiar mai multe ore.
„Considerăm că diferența de ore lucrate contează foarte mult pentru menținerea funcțiilor cognitive ale adulților de vârsta a doua și a treia.
Acest lucru înseamnă că un job part time este mult mai util pentru aceste categorii de vârstă”
, explică dr. McKenzie.
Motivul pentru care programul de lucru de peste 40 de ore la nivel de săptămână are un impact negativ asupra creierului nu este foarte clar. „Munca intensivă poate stimula excesiv creierul, ajungându-se în cele din urmă la diminuarea capacității cognitive. Cu toate acestea, un program de 40 de ore de lucru este în continuare preferabil lipsei totale a activității profesionale, dar nu se vor obține mereu rezultate foarte bune”, spune dr. McKenzie.
Trebuie remarcat că aceste rezultate pot varia în funcție de țară, de mediul de lucru și de felul în care este structurat programul, inclusiv de durata pauzelor.
Nu este deloc simplu să se controleze durata programului de lucru sau tipul de activitate desfășurat, astfel încât este dificil să se formuleze concluzii obiective care să se aplice în mod uniform. Acest studiu relevă că nu este benefic să se lucreze full time după vârsta de 40 de ani, dar impactul asupra fiecărei persoane este determinat de o serie de factori care trebuie analizați în detaliu.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod