Pensionarii si agricultorii ar putea fi obligati sa plateasca impozitul la asigurarile de sanatate, a afirmat, sambata, la Mamaia, premierul Calin Popescu Tariceanu. El le-a vorbit tinerilor liberali despre necesitatea cresterii bazei de impozitare in sectorul asigurarilor de sanatate, astfel incat sistemul sa nu mai fie subfinantat. Printre cei care ar putea fi obligati sa plateasca impozite se numara, potrivit primului-ministru, pensionarii si agricultorii. "Daca vrem servicii de sanatate la nivel european, haideti sa dam cu totii.
Trebuie sa largim baza de impozitare, sa luam de la toti. Nu putem sa muncim ca in Romania si sa cerem servicii ca in Occident. Putem sa fim sentimentali si atasati celor cu nevoi financiare, dar trebuie sa punem cu totii umarul", a declarat Tariceanu. Premierul a explicat ca sistemul de sanatate functioneaza defectuos si din cauza faptului ca la el contribuie 4,6 milioane de romani si beneficiaza 20 de milioane.