Pacientii cu cancer: intre terapiile standard si cele aflate in studii clinice

La ora actuala se pot folosi diferite tipuri de tratament pentru pacientii cu cancer de san: tratamentul standard (recomandat de forurile de specialitate) si tratamentele noi, care se afla in faza de testare in studii clinice.
Inainte de a incepe tratamentul, pacientii au posibilitatea sa opteze intre tratamentul standard si noile tratamente, prin includere in studiile clinice in derulare, daca acestia sunt eligibili.

Tratamentele care sunt in faza de testare (in studii clinice) au ca scop imbunatatirea optiunilor terapeutice curente sau obtinerea de informatii despre eficacitatea si siguranta unor noi compusi. In cazul in care concluziile unui studiu clinic indica faptul ca tratamentul care a fost testat este superior tratamentului standard, noul tratament il poate inlocui.
Alegerea celui mai potrivit tip de terapie pentru pacient este o decizie care implica in mod normal atat pacientul si familia acestuia, cat si echipa medicala.

"S-a dovedit ca noile tratamente au crescut rata de supravietuire de la cateva luni la ani. In anul 2008 am tratat peste 90.000 de pacienti, cu un cost de 6.594 lei pentru un caz. Am decis sa declaram anul 2009 drept an de lupta impotriva cancerului, intrucat peste 400.000 de romani sufera de diferite forme de cancer, boala care se situeaza pe locul trei ca rata de deces, dupa accidentele de circulatie si bolile cardiovasculare.
Daca un medicament trece de toate fazele experimentale noi suntem datori sa-l oferim pacientilor care au nevoie de el, dar fondurile fiind limitate vom apela la fonduri suplimentare sau la coplata",
a precizat prof. dr. Irinel Popescu, presedintele CNAS cu ocazia lansarii unui nou medicament pentru tratamentul cancerului de san.

Noul tratament produs de compania farmaceutica GlaxoSmithKline si care are la baza substanta activa numita lapatinib este adresat persoanelor care au cancer mamar ErbB2 (HER2) - pozitiv, procentul ridicandu-se undeva la 20% dintre numarul cazurilor de cancer mamar.
Este vorba despre o forma agresiva a cancerului de san, despre care specialistii spun ca prezinta un risc mai ridicat de metastaze cerebrale si deces.
 
Acum 20 de ani, optiunile terapeutice pentru cancerului mamar constau in chirurgie, radioterapie si tratament hormonal simplu, dar foarte eficient. In prezent, tratamentul standard al cancerului de san beneficiaza de o abordare multidisciplinara, care implica atat tratamentul chirurgical, radioterapia, chimioterapia si hormonoterapia.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod