Numar de apeluri in scadere la linia gratuita TELVERDE a Ministerului Sanatatii

In primele 2 saptamani ale lunii aprilie au fost inregistrate 507 mesaje si e-mailuri la linia verde „Ce te Doare?”, cu 100 mai putine decat luna trecuta.
Majoritatea apelurilor receptionate in perioada 31.03-14.04.2009 au vizat probleme legislative, precum legalitatea, posibilitatea si costul deplasarii medicilor de familie la domiciliul pacientilor in scopul asistentei medicale. In aceeasi categorie se inscriu si problemele legate de plata retroactiva a CAS pentru cei care nu au platit contributia pentru asigurarea de sanatate mai mult timp.
 
De asemenea, la „Ce te doare?” au fost inregistrate intrebari privind pretul unor medicamente si servicii medicale, precum si insatisfactia petentilor cu privire la contributiile platite si costul medicamentelor si al tratamentelor.
Cei care au transmis mesaje au reclamat si lipsa de informare privind drepturile de care beneficiaza persoanele cu handicap, conform legislatiei in vigoare, fapt ce genereaza sesizari/reclamatii/cereri care nu intra in responsabilitatea Ministerului Sanatatii, uneori nici macar a C.N.A.S. (cereri pentru acordarea unor terenuri, spatii de locuit, locuinte sociale, transport etc.).
 
Un alt tip de probleme vizeaza sanatatea publica si includ reclamatii privind medicii de familie care nu prescriu retete medicale cu titlu gratuit sau solicitari pentru sprijin (inaintarea dosarelor specifice) in vederea efectuarii de interventii chirurgicale (transplanturi) la clinici medicale din strainatate.
 
Au existat si nemultumiri fata de tratamentele si diagnosticele de care au beneficiat unii pacienti din partea medicilor legisti sau specialisti.
Sunt si reclamatii privind posibilitatea medicilor de a prelungi perioada de internare sau transferul la alte unitati spitalicesti in cazul unor pacienti care reprezinta cazuri sociale. Au fost facute si solicitari pentru reintroducerea unor medicamente pe lista de compensare totala/gratuitati si a fost reclamata lipsa farmaciilor in unele localitati, care determina deplasarea cetatenilor in localitati situate la distante apreciabile.

Unii petenti isi exprima ingrijorarea referitor la continuitatea acordarii de medicamente si analize medicale cu titlu gratuit.
S-a reclamat si faptul ca, desi a intrat in vigoare ordinul ministrului sanatatii privind modificarea preturilor la medicamente, la o farmacie, la data de 01.04.2009 medicamentele se vindeau la preturile stabilite pentru luna martie 2009.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod