Zvonurile, informarea "folclorica", folosirea "pe sarite" a informatiilor, nu trebuie sa inlocuiasca studiile, experienta tarilor dezvoltate, ghidurile sau evidentele unor organisme internationale ale caror profesionalism si probitate nu pot fi puse la indoiala. In domeniul sensibil al cancerului de col uterin, realitatea este trista in Romania. Acest tip de cancer, aflat pe primul loc ca frecventa in majoritatea tarilor lumii ne situeaza pe un neonorant prim loc in Europa.
Ce se poate face pentru diminuarea frecventei si gravitatii cancerului de col uterin?
1. Educatia sexuala, educatie pentru prezentarea la medic si in afara bolii, pentru efectuarea unor investigatii periodice si informarea corecta a populatiei cu privire la riscuri, boli, preventie;
2. Profilaxia primara a infectiei cu HPV (vaccinarea). Anumite tulpini de HPV sunt raspunzatoare de aparitia a peste 70% din cazuri. Pana acum, aceasta vaccinare costisitoare putea fi accesibila doar celor cu oarecare posibilitati materiale;
3. Screening pentru leziunile precanceroase, cu avantaje, dar si cu limite (rezultate fals negative).
Ce trebuie sa stim despre Papilloma virus?
- Infectia se transmite foarte usor, prin simplul contact cutanat genital;
- Utilizarea prezervativului este recomandata in prevenirea bolilor cu transmitere sexuala, dar in cazul HPV nu exclude riscul;
- Infectia cu HPV nu produce in general nici un semn sau simptom.
Ce este vaccinul anti HPV?
1. Este un vaccin care protejeaza prin productia de anticorpi fata de tulpinile oncogene 16 si 18 ale virusului. Unul din cele doua vaccinuri existente protejeaza fata de inca doua tulpini, implicate in papilomatoza genitala. Protectia impotriva tulpinilor 16 si 18 asigura si protectie incrucisata fata de alte doua tulpini, 45 si 31, deasemenea oncogene;
2. Aceste vaccinuri se folosesc deja in Romania. Se apreciaza ca peste 10 000 de femei si fetite s-au vaccinat deja cu vaccinuri achizitionate contra cost. Nu a fost inregistrat nici un incident, in afara unor semne locale minore;
3. Aceste vaccinuri se folosesc deja in programe nationale de vaccinari in SUA si unele tari europene.
Ce spun studiile stiintifice si organismele internationale cele mai credibile?
1. In SUA, FDA a aprobat utilizarea Gardasil si Cervarix inca din 2006, iar ACIP (Advisory Comitee on Imunization Practice) recomanda utilizarea lor, tot din 2006. S-a stabilit ca nu exista o corelatie intre cele cateva cazuri de decese suspicionate a avea legatura cu vaccinul si vaccinarea propriu-zisa;
2. In Europa, EMEA (European Medicines Agency) a confirmat valabilitatea si siguranta vaccinului;
3. Raportul VENICE (Vaccine European New Integrated Collaboration Effort) recomanda inceperea vaccinarii anti HPV in toate tarile europene;
4. ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control) recomanda la Stockholm, in ianuarie 2007 vaccinarea;
5. Numeroase tari europene au inceput vaccinarea prin programe nationale cu aceste vaccinuri.
Ce dorim noi sa atentionam, ca medici?
- Tehnologiile moderne nu mai folosesc in general "virusuri vii atenuate", ci fragmente virale, mult mai putin riscante decat vechile vaccinuri, care si asa, cu tehnologii modeste, au salvat milioane de vieti;
- Penicilina si vaccinurile sunt "minunile" care au salvat cele mai multe vieti in istoria omenirii;
- Orice medicament, orice aliment, orice vaccin, pot produce, la un moment dat reactii adverse si efecte secundare, fara ca acestea sa anuleze valoarea produsului respectiv. S-a intrebat oare cineva cati oameni a "ucis" aspirina incorect folosita in ultimul deceniu?
Dorim ca stiinta sa ofere in continuare populatiei solutii inovatoare care sa fereasca pacientii de boala si dorim ca si pacientii nostri sa beneficieze de ceea ce ofera sistemele de sanatate europene.
Afectarea acestei campanii de vaccinare prin informatii trunchiate, izolate, nestiintifice ar avea efecte nefavorabile cu un imens impact negativ in viitor. De asemenea, dorim sa nu se creeze un precedent extrem de periculos, de negare a utilitatii vaccinurilor in general, precedent care ne-ar arunca in urma cu cateva secole.
Sursa: Comunicatedepresa.ro
Comentarii (3)
Oamenii au dreptul sa puna la indoiala ceva ce e atat de nou si cu efecte inca necunoscute in totalitate. Istoria recenta a vaccinurilor ne arata ca accidente inimaginabile se pot intampla (vaccinul polio din anii '50-'60 , SV40). In plus, atata timp cat vaccinurile sunt produse de companii interesate de profit in primul rand, eu personal am inca un mare motiv de neincredere. In numele cui vorbiti aici? Vreti binele nostru? Atunci lasati-ne sa alegem.
Eu nu inteleg de ce ne cramponam atat?? De ce suntem asa paranoici?? Nu suntem cobai pentru nimeni. Acest vaccin este facut in Sua, Australia si toate tarile civilizate din Europa. De unde pana unde suntem noi cobai? Fratilor! Lasati parnoia! E boala nationala asta. Mai bine luati in calcul datele stiintifice. Nu bazati o decizie care poate influenta viitorul copilului dvs pe voodoo sau paranoia colectiva! E vorba de viitorul copilului. Luati o decizie informata. Si nu informata din presa de scandal! Si incepeti prin a invata ca acest virus nu se ia numai prin contact sexual, deci nu ajuta daca va trimiteti copiii la manastire. Si avand in vedere ca 80% din populatie este purtatoare a acestui virus este foooare usor sa-l contacteze ORICINE!
De ce minciunile astea? La scoala unde invata fetita mea s-au vaccinat doar cateva fetite. Restul - LA SFATUL MEDICULUI DE FAMILIE - nu. De ce nu citim si parerea unui imunolog. Doar ce spun cei care au adus acest vaccin in tara, cei cu interese mari la mijloc? Fetita mea are aproape 11 ani. Vreti sa-mi spuneti ca asta-i varsta optima pentru vaccinare cu un vaccin bivalent sau chiar tetravalent? Dar chiar ca ne credeti prosti domnilor doctori! Sunt absolventa a Facultatii de biologie. Am invatat indeajuns sa va spun verde in fata: ne prostiti. Ca sa-mi spui mie ca acest vaccin va fi eficient peste 6-7 ani cand se presupune ca-si incepe viata sexuala fata mea (o voi educa sa nu se grabeasca) si ca in acest timp nu apar tulpini noi ale acestui virus (ca in cazul gripei) inseamna ca sunteti niste infatuati si ne credeti mult prea prosti pentru voi toti cei destepti. La noi cercetarea este la pamant si de ce sa nu platim pe ce cerceteaza altii, nu? De ce sa nu fim cobaii altora? Vreti sa ne protejati copilele sau vreti cobai? Eu cred ca vreti cobai. Copiii nostri sunt nemancati - trambitati atat ca nu mananca sanatos, dar unii chiar nu mananca - si imbracati prost. Ce le oferiti in viata asta domnilor guvernanti? Asa ca sa nu se mai prostitueze, ca sa nu mai faca cancer, sa nu se imbolnaveasca, sa traiasca o viata cat de cat! Vaccinuri? Cu milioane de euro? De ce nu ne asigurati un trai decent? Pentru noi, copiii nostri si chiar pentru batranii nostri care au facut tot ce ati vandut voi si v-ati imbogatit? Nu veniti cu "masuri de protectie" de genul asta, numai ca Vladareanu si Cercel sa iasa basma curata si acest nemernic de Nicolaescu sa ne judece ca pe niste cifre. Suntem oameni. Aducatori de bani si voturi. Iar voi va bateti joc! Asigurati o viata decenta si va garantez ca nu va mai fi nevoie de vaccinuri. De hrana, de viata buna au nevoie copiii nostri. Degeaba-i vaccinati benevol obligatoriu. Ei tot vor face cancer, la plamani, la stomac, la colon, oriunde. Pe un organism prost hranit, ducand o viata mizerabila se prinde orice virus, cum l-o fi chemand. Nu mai iesiti pe la televizor, mai ales doctorita aceia sefa medicilor de familie. Medicii de familie sunt doar scriitori de retete. Atat! Si absolut dezinteresati sa mai stie sau invete ceva. Sunteti ingrozitori cu tupeul pe care-l aveti! Vrem masuri adevarate de protecti, o viata buna pentru copiii nostri, nu sloganuri, minciuni, ochi scosi si preomisiuni. Vrem copii sanatosi, bine hraniti, bine imbracati, care sa nu doarma in frig in case insalubre, cu parinti care muncesc de dimineata pana seara pentru o bucata de paine. Asta vrem.
Posteaza comentariu