In studiul lor publicat luni in Statele Unite, in revista Proceedings of the National Academy of Science (PNAS), specialistii sustin ca aceasta transmitere la oameni a avut loc in urma cu mai multe zeci sau sute de mii de ani. Acestia sustin ipoteza potrivit careia "invadarea habitatelor cimpanzeilor din padurile Africii ecuatoriale prezinta un risc tot mai mare de transfer a unor noi patogeni, inclusiv a unor noi paraziti care transmit malaria", avertizeaza cercetatorii.
Desi pana acum originile malariei au fost foarte neclare, dovezile recente arata o legatura intre parazitul care declanseaza aceasta boala la oameni (Plasmodium falciparum) si un parazit intalnit la cimpanzei (Plasmodium reichenowi).
Statisticile arata ca malaria afecteaza anual 500 de milioane de persoane in lume, iar cercetatorii spera ca descoperirea lor sa ajute la dezvoltarea unor noi medicamente sau a unui vaccin impotriva malariei.