Luna Sănătății Orale, campania-emblemă Colgate, a ajuns la o nouă ediție

Ca în fiecare început de primăvară, Colgate a lansat o nouă ediție a unuia din proiectele sale de referință, Luna Sănătăţii Orale.
Scopul principal al acestei inițiative este de a promova obiceiurile corecte pentru o igienă orală optimă în rândul consumatorilor, prin multiple activități dedicate copiilor și părinților. La fel ca în anii trecuți, Colgate în parteneriat cu medici dentiști din școlile primare și studenți la Facultatea de Stomatologie din întreaga țară, organizează acțiuni pentru copiii din clasele I-IV din România, învâțându-i pașii unei igiene orale corecte și complete. Toate acțiunile Colgate se desfășoară sub sloganul „Împreună pentru zâmbete sănătoase!”, încurajând astfel adoptarea obiceiurilor sănătoase de igienă orală pentru întreaga familie.

Luna Sănătății Orale este cea mai importantă campanie educațională pe care Colgate o derulează de peste 10 ani în aproape toate țările lumii.La această ediție, Colgate a invitat consumatorii să contribuie la educarea celor mici cu privire la sănătatea orală prin achiziționarea de produse Colgate.
1% din vânzările realizate în cadrul campaniei Luna Sănătății Orale, pe parcursul lunii martie, vor fi transformate de Colgate înproduse de îngrijire orală pentru copiii din clasele primare, la nivel național.

În lunile aprilie și mai va fi organizată campania de donație în școlile care au răspuns invitației transmise de Colgate România, înscrise în baza de date a Ministerului Educației.

Conform ultimelor studii privind igiena orală, numărul dinţilor care sunt cariați, plombați sau extraşi în fiecare an în rândul copiilor de 12 ani se ridică la 200.335.280.
Din cauza afecțiunilor orale, performanța copiiloreste afectatăîn ceea ce priveşte activităţile şcolare şi extra-şcolare. Totodată, afecţiunile orale, printre care se numără cariile dentare şi afecţiunile parodontale sunt cele mai răspândite probleme de sănătate din lume, afectând majoritatea copiilor de vârste şcolare, dar și adulţii.

Mai mult, statisticile realizate de Colgate-Palmolive indică faptul că doar 26% dintre români merg la medic de cel puţin de două ori pe an, 58% dintre români merg la medic mai puţin de o dată pe an, iar 30% dintre aceştia se duc la medicul stomatolog numai atunci când au o problemă.
Doar 23% dintre români merg la medicul stomatolog pentru un control, iar 82% dintre cei chestionaţi susţin că se duc la dentist prea rar.

În 2013, românii au utilizat în medie un tub de pastă de dinţi de persoană. Populaţia din mediul rural consumă un tub de pastă de dinţi o dată la trei ani, iar populaţia din mediul urban consumă circa un tub şi jumătate pe an. În medie, românii folosesc aceeaşi periuţă de dinţi timp de doi ani.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod