La fumătoare, şansele de concepere naturală a unui copil scad cu 10-40%


Facebook Twitter Comenteaza
La fumătoare, şansele de concepere naturală a unui copil scad cu 10-40%

În România, fumatul reprezintă unul dintre cele mai acceptate comportamente cu risc pentru sănătate. Conform ultimului studiu publicat de Ministerul Sănătăţii şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, peste 55% dintre femeile fumătoare au între 15 şi 34 de ani, adică sunt la vârsta fertilă. Mai mult, aproape 6,5 milioane de persoane sunt expuse la fumul de ţigară la domiciliu, dintre care peste 3 milioane de nefumători.

 

Deşi în ultimii 3 ani se observă o scădere a prevalenţei fumatului în rândul femeilor, totuşi, comportamentul rămâne semnificativ în rândul celor aflate la vârsta fertilă. Pe de altă parte, dificultăţile de a rămâne însărcinată sunt atât de frecvente şi de importante încât Ministerul Sănătăţii derulează un program de susţinere a fertilizării în vitro.

Există oare o legătură între fumat şi dificultatea de a procrea? Ştiinţa ne demonstrează că da.

Mai mult, ea este chiar foarte puternică. Una din 5 femei care fumează zilnic mai puţin de 1 pachet de ţigări, naşte înainte de termen.

„Organismul femeilor este mai efectat decât cel al bărbaţilor de expunerea la nicotină, iar capacitatea femeilor de a procrea este în topul funcţiilor afectate negativ. Scăderea nivelului de estrogeni cauzată de fumat este responsabilă de instalarea precoce a menopauzei la femeile fumătoare. Fumătoarele care ajung la 20 de ţigări pe zi, cu cel puţin 15-20 de ani de istoric al fumatului, pot experimenta deopotrivă amenoree secundară şi instalarea precoce a menopauzei. Mai mult, femeile care fumează vor rămane însărcinate mai greu. Motivul este acela că pe lângă afectarea vasculară, care scade şansele de implantare a oului în uter, fumatul scade şi nivelul hormonului sexual necesar producerii ovulaţiei.
Astfel, la fumătoare, şansele de concepere naturală a unui copil scad cu 10-40%.”, a declarat Dr. Magdalena Ciobanu, Coordonator Program Naţional Stop Fumat

Pentru o femeie fumătoare, dorinţa de a rămâne însărcinată poate însemna mai multă aşteptare. Un studiu realizat în Danemarca, şi care a implicat un număr de 11.000 de femei, a demonstrat că femeile care fumează între 5 şi 9 ţigări pe zi aveau  de 1,8 ori mai multe şanse să aştepte conceperea unui copil o perioadă mai mare de 12 luni decât nefumătoarele. 

Mai mult, s-a demostrat faptul că fumatul scade şi rata de succes a procedurilor de fertilizare. De exemplu, un studiu realizat recent în Franţa a demonstrat că femeile care urmează o procedură de fertilizare în vitro, şi care fumează mai mult de 10 ţigări pe zi, au şanse de succes de doar 15%, în timp ce femeile nefumătoare au şanse de aproape 23%. 

Vestea bună este că nu mai eşti singură.
Programul Naţional Stop Fumat (www.stopfumat.eu), un program al Ministerului Sănătăţii, a luat fiinţă în urmă cu 5 ani şi este coordonat de Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”. Programul, susţinut cu ajutorul unei echipe de peste 60 de medici şi psihologi prezenţi la nivel local în peste 20 de oraşe din România, îşi propune să ofere persoanelor care fumează platforma unui tratament complet (consiliere psihologică şi tratament medicamentos) conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi care se aplică în toate ţările civilizate ale lumii.

Programul Naţional Stop Fumat include: consiliere privind renunţarea la fumat, linia telefonică cu apel gratuit (cunoscută sub numele de Tel Verde) şi accesul la medicamente gratuite. Toate cadrele medicale incluse în program cred în eficienţa programului şi se implică cu tot sufletul în efortul tratării pacienţilor dependenţi de fumat.
Pentru a intra în program, pacienţii trebuie să sune la Tel Verde: 0800 878 673 (apelabil gratuit doar din Romtelecom) sau la 021 3356920, să acceseze pagina de internet a programului (www.stopfumat.eu) pentru a afla unde se află cel mai apropiat medic specialist sau să intre pe contul de Facebook (http://www.facebook.com/stopfumat.eu). 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod