Irlanda și Marea Britanie în fruntea cazurilor de obezitate la copii în Europa

Acestea sunt, alături de Albania, "cele mai slabe eleve din Europa" în materie de obezitate la copii, potrivit unui studiu publicat joi cu prilejul unui Congres privind obezitatea de la Praga, relatează AFP, citată de Agerpres.
Studiul se bazează pe datele referitoare la "stadiul nutrițional" al copiiilor cu vârste cuprinse între 0 și 5 ani colectate din 32 de țări europene. Studiul relevă o puternică disparitate între țări, dar și "rate importante de obezitate în numeroase țări", potrivit unui comunicat difuzat de organizatorii Congresului.

Irlanda este în fruntea statisticilor cu 27,5% de copii sub 5 ani supraponderali sau obezi, în fața Marii Britanii (23,1%), Albaniei (22%), Georgiei (20%), Bulgariei (19,8%) și Spaniei (18,4%).
La polul opus se află Republica Cehă (5,5%), Belgia (7%) și Suedia (8%), în timp ce Franța (11,4%) și Italia (10,2%) figurează la mijlocul tabloului.

Un adult sau un copil este considerat supraponderal dacă indicele masei corporale (IMC) depășește 25 kg/m2, sau obez când IMC depășește 30 kg/m2.

Joao Breda, coautor al studiului și responsabil al biroului regional european al OMS de la Copenhaga, a subliniat că o intervenție înainte de 5 ani este necesară pentru a stopa drumul copiiilor spre obezitate, de unde și importanța colectării de date la nivel european.

Potrivit prognozelor OMS, prezentate de asemenea la Praga și cuprinzând 53 de țări, Europa se confruntă cu o epidemie de obezitate "de proporții enorme" în rândul populației adulte din prezent și până în 2030.



Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod