In ultimele 24 de ore: 18 cazuri noi de gripa porcina in Uniunea Europeana

In ultimele 24 de ore, au fost raportate 18 cazuri noi confirmate de infectie in Uniunea Europeana dintre care 16 in Spania (2 din ele fara istoric de calatorie in tarile afectate), 1 in Marea Britanie si 1 in Italia.

Pana in prezent au fost confirmate 125 cazuri si sunt raportate 15 cazuri probabile in 12 tari din UE si EFTA. Transmiterea interumana pe teritoriul UE a fost confirmata pentru 17 cazuri. Nu se inregistreaza transmitere sustinuta interumana pe teritoriul UE. De asemenea, in ultimele 24 de ore au fost confirmate 215 cazuri noi in Mexic, 124 cazuri noi in SUA, 25 in Canada si 1 in Coreea de Sud. Totodata a fost raportat primul caz confirmat in Guatemala (in urma unei calatorii in Mexic). Secretarul de Stat al MS din Mexic afirma ca 51.6% din cazurile raportate au varsta mai mica de 19 ani, iar 17 cazuri decedate (din totalul de 29) aveau varste intre 21 si 40 de ani.

In urma unei conferinte de presa care a avut loc ieri, Organizatia Mondiala a Sanatatii a precizat ca:

  • in toate tarile afectate, cazurile au varsta sub 60 de ani;
  • proportia de cazuri confirmate, pe sexe, este egala;
  • investigatii preliminare sugereaza ca perioada de incubatie este intre 1 – 7 zile;
  • desi au fost raportate infectii ale personalului medical din spitale, este nevoie de o investigatie mai amanuntita pentru a determina daca acestia au fost infectati in interiorul spitalelor sau in alt context;
  • in prezent, virusul izolat de mai multe tari nu prezinta modificari si este in continuare sensibil la inhibitori de neuraminidaza.

 
Sursa: WHO                                                                                 Mareste imaginea