În România se pot stoca acum gratuit celule stem

Programul de stocare gratuită a celulelor stem este un program implementat și în România de câţiva ani.
Acest program oferă gratuit familiilor posibilitatea de a stoca la naştere, celule stem recoltate din sângele şi ţesutul cordonului ombilical.


Pentru a fi admis în program, trebuie ca un membru al familiei (frate, soră, mamă, tată) al noului născut să fie deja diagnosticat cu o boală ce poate fi tratată cu celule stem în mod oficial şi să fi contactat un medic specialist oncolog/hematolog, care să fie de acord să completeze formularul de recomandare al tratamentului.
După admiterea în program, tot serviciul este oferit de Cryo-Save gratuit.

Acest program acoperă, de asemenea, întregul proces necesar pentru ca transplantul să aibă loc: analizele specifice HLA din probă pentru a confirma faptul că acesta este compatibilă cu pacientul care trebuie tratat, cât şi coordonarea și transportul probei de la Banca Cryo-Save din Belgia la spitalul, unde se va desfăşura tratamentul.


Cum poate o familie să fie admisă în acest program?

Un membru al familiei (mamă, tată, frate, soră cu viitorul copil) trebuie să fie diagnosticat cu o boală care se poate trata oficial cu celule stem recoltate la naştere din cordonul ombilical.

Deci, el trebuie să fie o rudă de gradul întâi cu copilul donator (pentru a avea şanse reale că probele să fie compatibile), dar are nevoie şi de opinia unui specialist, medic oncolog sau hematolog, care îl are în observaţie şi îi recomandă un tratament cu celule stem. Medicul specialist va completa Formularul tip de recomandare şi va anexa dovezi referitoare la analizele paraclinice, diagnosticul, stadiul bolii şi tratamentul efectuat, după care specialiştii Cryo-Save vor analizate cazul.

După ce dosarul este aprobat, familia va semna un contract de servicii şi va primi kit-ul de recoltare personalizat, complet gratuit.


Care sunt pașii de urmat după naştere?


După ce familia primește kitul de recoltare personalizat cu codul de bare ID, si după ce probele sunt recoltate imediat după naştere, kitul este pregătit in aceeaşi zi pentru transportul către Banca Cryo-Save Belgia.
Imediat ce probele au ajuns în bancă, se vor verifica documentele și identificările probelor, apoi urmează efectuare analizelor de laborator care vor verifica toţi parametrii necesari pentru ca proba sa fie stocată cu succes, inclusiv, se va analiza, dacă acestă probă este compatibilă din punct de vedere genetic cu membrul familiei care suferă de boala tratabilă cu celule stem și pentru care am realizat donarea. După ce se trimit probele la testat urmează procesarea probelor cu extragerea și identificarea de celule stem și crioconservarea lor, apoi stocarea.
În cazul în care aceste probe sunt compatibile, vom coordona întregul proces de la transportul probei din banca noastră până la spitalul unde are loc tratamentul.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod