Iaurtul intareste imunitatea
In Romania, consumul de iaurt pe cap de locuitor a crescut in anul 2006 la putin peste 5 kg pe an, in timp ce in Bulgaria se consuma 14 kg, in Ungaria - 17 kg, in Cehia - 16 kg, iar in Franta - 33 kg pe an. Iaurtul este unul dintre alimentele esentiale pentru sanatate. Este o sursa de proteine, calciu si vitamina B2. Iaurtul contine bacterii probiotice, acestea sunt microorganisme vii care contribuie la refacerea sistemului imunitar si echilibrului natural al organismului. Sistemul digestiv este colonizat de aproximativ 100 de trilioane de bacterii, cunoscute sub denumirea generica de "flora intestinala". Aceasta retea se bazeaza pe un echilibru delicat intre bacteriile bune si cele potential daunatoare. Tratamentele prelungite cu antibiotice pot ucide milioane de bacterii din sistemul digestiv. De aceea medicii recomanda ca echilibrul intestinal sa fie mentinut prin consumul de iaurt cu fermenti vii. De asemenea, in cazul unui dezechilibru provocat de oboseala, stres, sedentarism sau boli, iaurtul probiotic consumat zilnic poate restabili echilibrul si mentine bacteriile daunatoare sub control. "Numarul mare de studii este explicat prin interesul tot mai mare al publicului larg fata de beneficiile care le aduce o alimentatie sanatoasa. Rezultatele obtinute pana in prezent ne permit sa speram ca in viitorul apropiat vom putea combate eficient si cat mai natural o gama larga de boli cum ar fi cele intestinale inflamatorii, alergii, reumatisme", a declarat profesorul doctor Radu Voiosu, seful Sectiei de Gastroenterologie a Spitalului Colentina.