De acum, pacienții din Uniunea Europeană cu diagnostic de cancer pulmonar cu mutații EGFR pot beneficia de o nouă opțiune de tratament țintit, și anume GIOTRIF®, primul blocant ireversibil al familiei ErbB.
GIOTRIF® a demonstrat că întârzie evoluția tumorii și reduce simptomele asociate bolii, comparativ cu terapia standard prin chimioterapiei.
Boehringer Ingelheim anunță primirea autorizației de comercializare pentru monoterapia cu afatinib, din partea Comisiei Europene, pentru tratamentul pacienților adulți cu diagnostic de cancer pulmonar local avansat sau metastatic cu alt tip de celule decât cele mici (NSCLC) ce prezintă mutații activatoare ale Receptorului pentru Factorul de Creștere Epidermal (EGFR) și care nu au fost supuși anterior tratamentului cu inhibitori de tirozin-kinază (TKI).
„Suntem încântați de decizia Comisiei Europene. Sperăm ca acesta să fie primul pas către multe alte înregistrări ale medicamentelor aflate în programul nostru intern de cercetare în domeniul oncologiei”, a declarat Prof. Klaus Dugi, Vicepreşedinte Senior Corporativ pentru Medicină la Boehringer Ingelheim.
Cele mai frecvente efecte adverse de grad 3 observate în cazul pacienților care au primit tratamentul cu GIOTRIF® au fost diaree (14%), erupții cutanate (16%) și inflamarea patului unghial (paronichia): 11%. Cele mai frecvente efecte adverse de grad 3 observate în cazul pacienților cărora li s-a administrat tratamentul cu chimioterapie (pemetrexed/cisplatin) au fost neutropenia (15%), oboseală (13%) și leucopenie (8%). A existat o rată scăzută de întrerupere a tratamentului în urma efectelor adverse (rată de întrerupere de 8% pentru GIOTRIF® și 12% pentru chimioterapie). Un procent de 1% dintre pacienții aflați în brațul de tratament cu GIOTRIF® au întrerupt din cauza efectelor adverse produse de diaree.
Cancerul pulmonar este una dintre cele mai frecvente forme de cancer, cu 1,6 milioane de cazuri noi înregistrate în fiecare an. De asemenea, este forma cu cea mai ridicată rată de deces; în cazul cancerului de plămâni, numărul de decese este mai mare decât cel al cancerului de colon, mamar și de prostată la un loc. Doar în Europa, cancerul de plămâni este responsabil pentru aproape 270.000 de decese în fiecare an. Deși incidența este mai ridicată în rândul bărbaților decât în rândul femeilor, se estimează că până în anul 2015, cancerul de plămâni va depăși cancerul mamar, devenind principala cauză a deceselor în rândul femeilor diagnosticate cu cancer din Europa.