Fumatul, crimă cu premeditare

Aproximativ jumătate din totalul deceselor cauzate de 12 tipuri obişnuite de cancer prezintă o asociere directă cu fumatul, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Statele Unite.

În timp ce majoritatea deceselor asociate cu fumatul sunt provocate de cancere la nivelul plămânilor, bronhiilor, traheei şi laringelui, autorii studiului au descoperit că jumătate dintre decesele provocate de tumori la nivelul cavităţii bucale, esofagului şi vezicii urinare sunt la rândul lor asociate cu fumatul.

20%din decesele cauzate de cancerul la stomac se datorează fumatului, relevă studiul citat
"Deşi am făcut multe progrese împotriva epidemiei de fumat din Statele Unite, mai avem încă multe lucruri de făcut", a declarat coordonatoarea studiului, Rebecca Siegel, cercetătoare la American Cancer Society din Atlanta.

Autorii studiului citat de Mediafax estimează că, din cele 345.962 de decese cauzate de cancer, în anul 2011, în rândul adulţilor americani în vârstă de peste 35 de ani, 167.805 de cazuri au fost asociate cu fumatul.

Pentru a determina procentul aferent deceselor provocate de cancer atribuite fumatului, oamenii de ştiinţă americani au folosit o formulă standard care identifică procentul de decese cauzate de anumite tipuri de cancer care nu s-ar fi produs dacă persoanele respective nu ar fi fumat.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod