Eutanasierea acceptata in noul Cod Penal?

Proiectul noului Cod Penal prevede pedepse mai mici pentru medicii care apeleaza la ”Uciderea la cererea victimei”, cum este denumita eutanasierea in articolul 188, scrie ziarul "Gardianul.
Daca in actualul Cod, uciderea unei persoane care sufera de o boala incurabila, la cererea ei, este considerata omor si se pedepseste cu inchisoare dela 3 la 15 ani, in proiectul noului Cod pedeapsa va putea fi redusa cu o treime si cu posibilitatea de a ajunge la inchisoare cu suspendare.

Justificarea Ministerului Justitiei este aceea ca noile masuri exista si in alte tari europene, precum si preocuparea ca uciderea la cererea victimei sa nu se pedepseasca prea sever, explica jurnalistii de la ziarul "Gardianul".


"Actualul cod nu prevede eutanasierea pacientilor care sufera de o boala incurabila si cer sa nu li se mai prelungeasca acest chin, in schimb, este mentionat faptul ca poate fi considerata drept o circumstanta atenuanta. Peste tot in Europa, eutanasia este inclusa in lege, iar pedepsele pe care le primesc medicii sunt mult mai mici. Astfel, noul Cod penal, cu toate ca descrie eutanasia drept «omor», introduce o fapta care, practic, este savarsita de medici din dorinta de a curma suferinta unui om.


Totodata, eugenia, o teorie care preconizeaza ameliorarea populatiilor umane prin masuri genetice, cum ar fi sterilizarea, alegerea parintilor sau interzicerea procrearii si care a fost folosita de fascisti, ca si eutanasia sunt practici interzise de deontologia medicilor. Chiar daca medicii care fac eutanasieri vor primi sanctiuni penale mai mici, odata ce au facut acest lucru unui singur pacient, ei vor fi exclusi din Colegiul Medicilor si isi vor pierde dreptul de libera practica. Cu alte cuvinte, sa nu uitam ca meseria unui medic este aceea de a usura suferinta unui om si de a incerca, pe cat posibil, sa ii prelungeasca viata, nicidecum aceea de a ucide o fiinta umana, indiferent daca insusi omul respectiv ii cere acest lucru"
, a declarat Vasile Astarastoae, presedintele Colegiului Medicilor din Romania (CMR) pentru ziarul “Gardianul”.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod