Din jocul hormonilor se creeaza frumusetea iubirii

- Daca nu functioneaza glandele, nu merge sistemul, ce se intampla cu individul?
- Sistemul endocrin, alaturi de sistemul nervos si de cel imun, reprezinta sistemul de integrare al organismului. Absenta sistemului endocrin ar face ca nici un element al metabolismului sau al oricarei activitati a organismului sa nu poata sa se desfasoare in conditii normale. El exista, mai mult sau mai putin dezvoltat, pe toate treptele evolutiei animale. Sa luam un exemplu, mai nostim: capitolul I din Biblie, in care scrie "inmultiti-va si stapaniti pamantul". Daca vreti, prima disciplina medicala, din punct de vedere istorico-filozofic, a fost endocrinologia. Dupa aceea, a fost operat Adam! A fost adormit, deci a aparut a doua specialitate anestezia, si pe urma chirurgia i-au scos o coasta... Asta, ca sa glumim un pic... Organismul este un tot in care fiecare rotita se imbina si face sa mearga acest ceas normal.

- Ce trebuie sa functioneze cel mai bine in endocrinologie, ca sa mearga ceasul normal?

- Endocrinologia este cea mai matematica disciplina medicala si totul se bazeaza pe autoreglare. Mecanismul de feed-back, care este baza informaticii si a ciberneticii, sta si la baza endocrinologiei. Se pot calcula aproape matematic functiile endocrine si consecintele fiecarei dereglari a acestora.

- Poate medicina sa controleze perpetuarea?

- Teoretic, biologia isi ia toate masurile pentru perpetuarea speciei, masuri uneori excesive, ce mimeaza risipa, dezmatul.

- Adica?

- Adica ovarul embrionar are 7 milioane de ovule, la nastere avem 1 milion, la pubertate avem 300.000 de foliculi.

- Si unde se duc acestia?

- Din acestia, se fructifica poate 1, poate 2 sau maximum 20. La spermatozoizi, doar un mililitru de ejaculat are in jur de 60-100 de milioane de spermatozoizi. Daca inmultim cu 2,5 pana la 5 mililitri o data, ganditi-va ce cohorte pleaca in aceasta lume. De aceea am spus ca este o risipa, dar aceasta se intampla pentru a-l selecta pe cel mai bun, cel mai iute, cel mai grabit, cel care ajunge primul. Cel mai sanatos, care trebuie sa alerge cel mai repede in viata.

- Dintre glandele sistemului endocrin, care este totusi cea mai importanta?

- Sistemul endocrin este unul foarte bine integrat. Nu putem spune ca exista o glanda mai importanta decat alta, ci locul acelei glande in acest sistem este foarte important. Daca vreti, creierul este prima glanda endocrina, cea care coordoneaza prin diencefal, locul unde sunt o serie intreaga de nuclei si formatiuni, care secreta hormoni ce au sub coordonare, atat functionala, cat si trofica, hipofiza. Hipofiza, la randul ei, aduce in economia organismului, de asemenea, hormoni pentru toate glandele care au tot acelasi rol: atat actiune trofica, cat si functionala. Din aceasta se intelege ca sunt mentinute morfologic, iar functia le face sa secrete, ele aducand in economia organismului un anumit hormon. Dar aceasta secretie nu poate fi continua si la intamplare, si aceasta este reglata prin feed-back, autoreglarea inversa, elementul cibernetic cel mai important.

- Modelul acestui reglaj extraordinar il putem aplica si societatii romanesti?

- Trebuie sa existe un feed-back. Ca, daca nu exista un feed-back, exista anarhia. Si anarhia duce la revolta.

- Cum apreciati ca ar fi sistemul endocrin al politicii romanesti?

- Nu are un feed-back permanent. Se sare adesea peste etapa de autoreglare.

- Ce este in minus in invatamantul romanesc?

- In ultima vreme, invatamantul si-a castigat foarte multe drepturi, drepturi care, spus in ghilimele, de fapt au dezorganizat o parte din sistemul de invatamant. S-a pierdut seriozitatea prezentei la cursuri, care acum nu mai este obligatorie. Concurenta s-a diminuat foarte mult, pentru ca numarul de locuri si posturi s-a marit imens si de aceea avem doctori foarte multi si foarte buni, dar nu avem unde sa-i folosim.

- Cum nu avem unde sa-i ducem? Sistemul sanitar are nevoie de medici.

- Da, dar nu ajung acolo unde trebuie. Sa stiti ca masurile nu au fost restrictive. In Canada, de exemplu, prima etapa ca medic trebuie sa o faci dincolo de Cercul Polar. Dupa 3 sau 5 ani de stat acolo, ai voie sa mergi in intreg sistemul. La noi, nu mai exista obligativitatea aceasta si mergem atat de departe, incat toti vor in Bucuresti si aproape nu mai vor nici in centrele universitare. Asta sub motivatia ca spitalele nu sunt inzestrate dupa ultimul cuvant al tehnicii. Dar nu o sa putem fi niciodata inzestrati dupa ultimul cuvant. Sistemul nostru medical este unul subfinantat, de 50 de ani, si va mai fi inca subfinantat circa 25-30 de ani.

- Nu sunteti optimist in privinta aceasta?

- Sunt foarte optimist cand spun circa 25-30 de ani. Al doilea motiv este nivelul de trai al medicului, de oriunde, fie de tara, fie de oras. Iertati-ma, vine un pusti, de la nu stiu ce firma, vinde medicamente si castiga cat un profesor universitar sau chiar mai mult. Bineinteles ca atunci nu-l mai intereseaza o meserie in care traieste cu un salariu care este la dimensiunea pe care o cunoastem cu totii.

- Dar medicul isi alege meseria numai pentru salariu?

- Nu am spus asta. Medicina nu este o profesie ca alte profesii. De la Hypocrate incoace, medicina nu este doar o meserie, este o arta. Munca e lunga si as putea sa va spun ca, daca un matematician poate ajunge la pisc la 25-30 de ani, un medic atinge apogeul profesional mult dupa 40 de ani.

As raspunde in doua feluri la aceasta intrebare, ca sa nu pacatuiesc in fata nimanui. Probabil ca in urma cu 20 - 30 de ani, se considera medicina ca fiind un loc, in care halatul alb iti da un anumit prestigiu, si o anumita situatie materiala, mai buna decat a altora. Atunci, concurenta era foarte mare. Pe cand acum, probabil ca vin numai cei chemati autentic si mai scapa si cei care mai putin stiu la matematica, mai putin stiu la fizica, si zic: "Incerc sa vad, poate aici merge mai bine".

Acestea ar fi semne bune, daca avem studenti care vin dupa vocatie?

Cred ca, totusi, prin concurenta respectiva, calitatea studentului de la medicina era cu totul alta decat calitatea studentului din oricare alta parte.

Cum sa va spun, pregatirea medicala a fost, poate, cea mai stabila din toate punctele de vedere. Stabila in sensul ca medicina se invata la patul bolnavilor. Invatandu-se la patul bolnavilor, studentul trebuie sa stie mai mult decat cartea, cursul. Si de ce spun acest lucru: pentru ca ai bolnavi din diverse categorii sociale in fata, si te poti face foarte usor de ras, daca nu esti un copil citit. N-am sa uit intalnirea intre un student si un bolnav, cand bolnavul a spus, mercur, la care studentul a intrebat "cine a fost Mercur"? A fost un moment absolut penibil. Nu am reactionat, pentru ca nu imi permiteam sa reactionez, pentru mine studentii sunt si raman niste copii ce trebuie respectati, dar au sarit colegii lui, care i-au explicat ironizandu-l. Multe din semnele medicale au nume proprii si atunci, la examenele practice, folosesc numele propriu si transpun acel nume medical la acelasi nume din alt domeniu, de exemplu: musete. Cine a fost Alfred de Musset? Si imediat am raspunsul. Mergi si mai departe, totul in gluma, amantul cui a fost? George …Sand…si tot asa... ajung la Delacroix, la Liszt.

Ce inseamna in medicina "muset"?

Este un semn, in hipertiroidism, descris de fratele lui Musset, care era medic. Nu incep niciodata un curs pana nu fac istoria endocrinologiei, pornind din Antichitate pana astazi, pentru ca fiecare student trebuie sa aiba niste notiuni de cultura generala si sentimente de mandrie fata de disciplina, specialitatea in care invata. Sau vorbesc despre ce a facut tara in specialitatea respectiva. La inceput, studentii se uita in dreapta, in stanga, si pe urma vezi cum ii castigi, cum sunt interesati pana isi dau seama ca este o specialitate in care inaintasii lor au o anumita contributie.

In istoria endocrinologiei cine sunt inaintasi de mare marca?

Nu a existat eveniment mare in istoria endocrinologiei de la sfarsitul secolului XVIII, cand aceasta specialitate se contureaza, in care, pe langa marii reprezentanti, sa nu fie si cate un roman. Langa Lancereouix a fost un Paulescu, langa Pierre Marie a fost Gheorghe Marinescu, nume care au ajuns cu timpul sa fie la aceeasi inaltime sau chiar mai mari decat cei cu care au invatat. Fiecare dintre aceste personalitati reprezinta istoria endocrinologiei romanesti, sunt personalitati care au sfaramat niste cutume. Lancereouix lucra la un spital catolic si niciodata nu au fost primiti in spital decat medici de credinta catolica. Ei bine, aici a fost acceptat Paulescu, care era ortodox. Asta a fost considerata o chestie formidabila.

Daca luam pe Alexandru Vitzu, de fapt, prima personalitate a endocrinologiei romanesti. Imparatul Braziliei, Pedro, care era si om de stiinta, l-a solicitat sa vina profesor de biologie si de fiziologie la Rio de Janeiro cu un salariu fantastic, pentru vremurile respective. Vitzu a preferat sa ramana in tara si sa faca primul institut de fiziologie experimentala din Romania. Vorbim de prioritati, bineinteles ca prioritatea numarul 1 ramane profesorul Parhon. Acest om care, aproape un secol, a dominat endocrinologia romaneasca si endocrinologia europeana si mondiala. Este cel care a scos primul tratat de endocrinologie din lume, tiparit la Paris. In 1936, cand a fost sarbatorit la a 60-a aniversare, reprezentantul Frantei, membru al Colegiului Frantei si al Academiei Franceze, aducea multumiri profesorului Parhon si Romaniei pentru stiinta noua pe care a dezvoltat-o si spunea ca Franta ar trebui sa ia exemplul Romaniei in aceasta specialitate.

Ati avut o multime de functii, dupa 1989, ati fost decan al Facultatii de Medicina Generala, prorectorul Universitatii si director.

Da, am mai fost si director al Centrului de Perfectionare a Medicilor si Farmacistilor, am mai trecut si prin presedintia Casei de Asigurari si in Consiliul de Administratie al Casei de Asigurari si sunt al 4-lea director al Institutului, in cei 60 de ani de existenta a lui. Institutul n-a avut decat 4 directori, in tot acest timp: Parhon, Mincu, Pitis si eu.

Din tot acest cumul de functii administrative, manageriale, decizionale, care este perspectiva pe care o aveti asupra invatamantului medical si asupra sistemului sanitar?

Bineinteles ca o sa fiu oarecum sentimental in tot ceea ce spun. Toata activitatea mea mi-am inceput-o ca om de invatamant si nu as concepe sa nu fiu in invatamant, in continuare. Am luptat, permanent, ca macar in invatamantul de endocrinologie, la care am participat eu, sa fim in frunte.

As putea sa spun ca trecem printr-o perioada oarecum de dezechilibru, sau de schimbare a echilibrului si cautare a unui alt echilibru. Nu stiu daca va fi la acelasi nivel, va fi la un nivel superior, sau la un nivel mai mic, dar acum suntem in perioada de schimbare, cand niste lucruri nu mai au aceeasi valoare si nu mai pornesc de la aceeasi concurenta si calitate.

Ati identificat lucrurile care ne trag inapoi?

In primul rand, lipsa de concurenta pe care o avem, la admitere; al doilea lucru, lipsa de verticalitate pe care am avut-o in fata studentilor straini, promovand la examene oameni care nu stiau de nici un fel carte. In al treilea rand, invazia in invatamant a unor persoane din afara invatamantului. Oameni care nu au pastorit zi cu zi scoala de medicina. Ca sa fii al invatamantului trebuie sa duci ani si ani de zile studentul, sa-l inveti, sa-l speli, sa-l cureti, sa-l calci (bine, asta la modul figurat). Muncesc 30 sau 20 de ani si, in clipa in care am toate meritele, am lucrarile respective, vine unul din afara, care, probabil, are un punct de vedere stiintific, o anumita platforma, dar in nici un caz nu are experienta didactica.

Pledati pentru functionarea sistemului in regim de casta?

Nu, de casta, niciodata, dar un om care a intrat in invatamant, de la preparator, trebuie sa aiba totdeauna speranta ca va progresa pe toate treptele. Nu toata lumea va ajunge in varf, asta e altceva, pentru ca exista o piramida, dar piramida aceea sa fie in primul rand a celor care au facut o meserie din invatamant, pentru ca invatamantul nu este usor. Este greu sa faci stiinta si numai stiinta, dar sa tii un curs este si mai dificil. Daca cel din sala nu a inteles ce spui tu, in clipa aceea nu esti om de invatamant.

- Ati fost si sunteti un profesor iubit de studenti. Care este cea mai frumoasa amintire ca profesor?

- O sa evoc unul din lucrurile care m-au impresionat foarte mult. A venit revolutia, cand foarte multe cadre didactice, din diverse motive, au fost excluse pentru o perioada sau definitiv din invatamant, si intamplarea a facut ca, din cel care avea doar o serie de studenti, sa raman in sesiunea din ianuarie 1990, cu noua serii de studenti, cu care trebuia sa dau examenul. Surpriza mea a aparut dupa un an sau doi, cand niste fosti studenti, care ajunsesera doctori, au venit si mi-au spus: Domnule profesor, sa stiti ca pentru noi, dumneavoastra ati fost altceva decat alta lume. Cand i-am intrebat de ce, ei mi-au spus "Ne-ati ascultat in mod normal, nu cum au facut alte cadre didactice, care, in vartejul evenimentelor, ne-au dat 10. La dumneavoastra fiecare a luat nota exacta, pe care o merita". Acesta este motivul pentru care am fost votat in unanimitate cand am fost ales decan, dar si cand am fost ales director al spitalului. Din 400 de salariati, am avut un singur vot impotriva.

- De ce va iubesc atat de mult studentii?

- Pentru ca ii consider colegii mei.

- Sunteti indulgent? Sever?

- Sunt si sever, si indulgent, acolo unde trebuie, pentru ca, exact asa cum iti cresti copiii, trebuie sa te porti si cu ei: esti indulgent in zece lucruri minore, dar esti al dracului de rau in unul, acela care este important.

- Unul, acela, este examenul?

- Nici macar examenul, in totalitatea sa, ci lucrul acela care poate sa duca la o intamplare nefericita pentru bolnavul respectiv. Ca nu stie studentul un sindrom foarte rar, care apare unul la 100.000 de cazuri? Da, o sa-i scad nota, dar nu o sa tin seama foarte mult de asta, dar daca nu stie cum se face tratamentul intr-o insuficienta suprarenala acuta, manevrele clipa de clipa, acela nu trece examenul. Asta o intelege si el, ca daca nu stie acest lucru, devine responsabil, asa ca pleaca suparat pe el si nu suparat pe mine.

- Cum a fost prima garda?

- Nu am sa uit niciodata prima mea garda. Am venit la endocrinologie, intrasem in contact cu personalitati, cu doctori, la care ma uitam ca la sfintele moaste, pentru ca stiam despre ei, auzisem despre ei. Vine si prima garda. Ca orice medic de garda, trec prin tot institutul, fiecare sef de sectie imi prezinta cazurile. Era o bolnava cu insuficienta hipofizara globala, in coma. Ei, bine, medicul respectiv imi spune ca asta este o urgenta. In prima clipa m-am uitat la ea, mi-am spus ca nu-si mai revine. Avea 5 copii ingenuncheati in jurul patului, barbatul ei era cu o lumanare in mana si boceau. Toata noaptea nu am facut altceva decat sa stau in aceasta atmosfera si sa incerc imposibilul pe care il invatasem in carti, de care nu ma izbisem niciodata, mergand pana la a exagera, in anumite lucruri. Cand a clipit, dimineata, si a deschis ochii, cred ca m-am topit de emotie. A fost un fel de bucurie cu sfarseala fizica si psihica, ca nu am mai putut sa scot o vorba si, cand m-am dus la raport, am spus: bolnava X traieste. Toti s-au uitat la mine, ca nu stiau despre ce era vorba, dar nu am putut sa mai scot alta vorba si, atunci, seful sectiei a fost cel care a dat explicatiile.

- Ati avut modele?

- Eu am spus si spun ca am avut profesori pe care n-am sa-i uit si carora trebuie sa le multumesc. Am avut norocul unei generatii de oameni aflati la o anumita varsta, carora nu le mai pasa de absolut nimic, decat de medicina si de stiinta. N-am sa uit, in anul I, de profesorul Mezincescu si examenul sau, de la care nimeni nu a plecat suparat pentru nota pe care a luat-o (a fost cea mai mare diversitate de note). Am fost prima serie din Bucuresti care a dat fiziologia cu profesorul Benetato, un om care a avut puterea de a nu se scula de la catedra de la sapte dimineata si pana la finalul examenului, la doua noaptea. Cand plecai de acolo stiai toata fiziologia sau nu stiai nimic. In fiecare an am avut cate o asemenea personalitate. In anul IV si V la cardiologie l-am avut pe Bazil Teodorescu, personalitate recunoscuta mondial. Bineinteles, nu pot incheia fara profesorul Burghele, personalitatea medicala si didactica cea mai importanta a ultimilor 50 de ani.

- Ati preluat ceva de la aceste modele?

- O, tot timpul. Foarte adesea ma intreb si acum cum ar fi facut cutare si cutare si, intotdeauna, m-am considerat mic fata de ei…

- Cat v-a costat, in planul vietii personale, efortul extraordinar pentru o cariera stralucita universitara si medicala?

- Eu ma trag dintr-o familie in care toata lumea a muncit. Am crescut cu ideea ca viata inseamna sa muncesti. Si, chiar mi-e si frica de acest lucru, ca se va intampla o data sa nu mai muncesc, si trebuie sa gasesc ceva, indiferent ce...

- Ce pasiuni aveti?

- Poate copiii mei sau sotia mea sa se planga un picut de timpul pe care nu l-am stat cu ei. Pentru ca meritau mult mai mult din partea mea decat am putut sa le ofer. Dar pot sa spun si invers, ca m-au inteles si ca fara ei nu as fi putut sa fac nimic. M-ati intrebat de pasiuni. Daca nu as fi fost doctor, cred ca m-as fi facut profesor de istorie.

- Ce va fascineaza la istorie?

- Spirala evenimentelor. Toate aceste lucruri sunt o spirala, cu alte mijloace, cu alte conditii, dar ele se repeta, bineinteles, din ce in ce mai pervers, daca vreti.

- Ati spus ca la istorie va fascineaza spirala. In endocrinologie, ce?

- In endocrinologie, logica ei. Daca ai invatat acest element de logica, feed-back-ul, si organismul, poti sa afli singur multe din ce are bolnavul. In specialitate, sunt glande pentru care ai un amor special. Intotdeauna, pe primul loc, pentru mine a fost studiul gonadelor si patologia gonadica, a suprarenalelor si patologia osului. La inceput, osul mi s-a parut elementul cel mai pasibil, cel mai imobil din tot organismul. Osul este fascinant tocmai prin mobilitatea pe care o are, este o permanenta constructie si daramare. Facand legatura cu istoria, osul este singurul document antropologic.

- Ce glande sunt implicate in procesul indragostirii?

- Eee, intrebarea aceasta este, intotdeauna, tendentioasa si periculoasa.

- Vorbim cu un specialist acum.

- O patesc nu numai specialistii, ci si nespecialistii. Eu pot sa spun ca m-am indragostit la prima vedere. O dragoste atat de profunda, ca am senzatia ca nu s-a modificat nimic, dupa atatea decenii. Sunt casatorit din 1968, deci implinim 40 de ani, in curand. Poate s-au transformat unele lucruri, dar au devenit mai puternice. Grija, dorinta de bine pentru partener, toate aceste lucruri sunt minunate.

- Bun, dar endocrinologic cine e implicat?

- Bineinteles ca feromonii, acei hormoni care trec prin aer si prin apa si sunt sesizati numai de cel care are acelasi receptor ca si tine. Pot sa treaca pe langa 100 de persoane, dar il tinteste numai pe cel care are acel ceva, care se gaseste si in tine, numai pe cel care e pe aceeasi lungime de unda. Va intrebati de ce unul frumos si unul urat devin, la un moment dat, o pereche. Tocmai din acest motiv, in clipa in care se recunosc feromonii, totul ti se pare nemaipomenit. Apoi, un rol il au si gonadele astea care, cum sa va spun eu, asa glumind, vorbind despre femeie, spunem ca ea este produsul ovarelor sale. Mai fac cate o gluma cu studentii si le spun ca secretia pe care o aduce in economia organismului ovarul o face dorita, iar putinul acela de testosteron pe care il are, o face doritoare. Acelasi lucru si la barbati, pentru ca hormonii sunt aceeasi si la femeie si la barbati, doar cantitativ difera.

Din jocul acestor hormoni se creeaza frumusetea iubirii.

Poate sunt un om de moda veche, eu nu ma consider de moda veche, cu toate ca nu pricep, sau critic ce se intampla acum in media si modul in care sunt crescuti copiii la ora actuala pentru a-i face sa nu mai fie preocupati decat de sex. Asta cred ca va avea niste rezultate malefice pentru generatiile urmatoare sau poate gresesc.

- V-a vizitat vreodata orgoliul, v-ati simtit vreodata egalul lui Dumnezeu?

- Doamne fereste! Nu am avut niciodata senzatia ca pot fi mai mult decat un pastorit. Am incercat sa ma apropii. Spun un singur lucru, ca Dumnezeu este Generozitate, si atunci incerc sa fiu generos, ca asa ma voi apropia cat mai mult de Dumnezeu. Toata viata mea am fost un generos. Nimeni nu m-a rugat ceva fara ca eu sa incerc sa-l ajut. Asa am fost educat. Niciodata nu am asteptat raspuns la ce-am facut, ci am considerat ca este o menire ca, atunci cand poti, sa faci ceva pentru semenul tau si sa nu treci peste.

- Care este relatia dumneavoastra cu Dumnezeu, avand in vedere faptul ca aveti in cabinet si o expozitie de icoane?

- Toata lumea, la greu, spune "Doamne-ajuta". Eu spun "Doamne-ajuta" de cate ori am ocazia. Asta e poate mica diferenta intre unul si altul. Intrebati de expozitia de icoane? Iubesc icoana ortodoxa, care este cu totul aparte. Are ceva de spiritualizare, care te face s-o respecti si sa-i simti superioritatea.

- Ce v-ati dori cel mai mult?

- Dorintele mele sunt pe capitole: in primul rand sunt copiii si nepotii mei, as vrea ca viitorul lor sa fie asa cum mi-l doresc, cu satisfactii nu doar in partea materiala, ci si de suflet. Al doilea lucru este acest spital, pe care il iubesc, in care am crescut, in care m-am format, in care m-am dezvoltat, si as vrea sa ramana dupa mine ceva de referinta, din toate punctele de vedere. Nu stiu daca am sa fiu in stare de acest lucru pana la capat. Dar am incercat. Al treilea lucru si probabil cel mai important este pentru mine si sotia mea. As vrea sa fim sanatosi si mereu impreuna.

- Care e relatia medicului cu moartea?

- Nici medicul, nici bolnavul si nici omul sanatos nu se vor impaca niciodata cu acest moment. Toata lumea stie ca trebuie sa vina, nu stim cand va veni, multi incearca si cred ca prin incercare amana finalul. Tot omul este obligat sa lupte pana in ultima clipa. Trebuie sa va spun ca sunt totalmente contra eutanasierii, sub nici o forma nu o accept, pentru ca nu stiu ce clipa va urma, pentru ca in orice domeniu urmeaza o clipa. Pana acum nu am tratament pentru cancer sau pentru toate formele de cancer. Dar nu se poate sa nu vina acea clipa, odata, cand cancerul va fi ca oricare alta boala, isi va avea tratamentul.

Consider ca datoria medicului este sa lupte cu moartea, face parte din meserie. Tocmai de aceea mi-am ales-o, sa lupt cu moartea pana la capat. Cine invinge - nu mai tine de mine…

- De obicei, invinge ea.

- Asa e. Dar trebuie luptat pana la capat.