Diabetul ameninta tinerii
Pe langa copiii si tinerii cu diabet de tip 1, dependenti de insulina, au aparut si cei cu diabet de tip 2, o forma a bolii strans legata de obezitate. "Acum 15-20 de ani acest tip de diabet se intalnea foarte rar la cei de pana in 30 de ani", afirma prof. dr. Constantin Ionescu Targoviste, directorul Institutului de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice"Nicolae Paulescu", din Bucuresti. Snackurile trebuie evitate Preventia, sugereaza medicul, ar trebui sa inceapa inca din copilarie, prin acordarea unei atentii sporite alimentatiei. "Tot mai multi copii de varsta scolara au cu doua-trei kilograme mai mult pentru ca isi suplimenteaza alimentatia cu produse cumparate de la chioscuri", adauga dr. Targoviste. Fata de alte tari europene, incidenta diabetului este mai mica in Romania, dar tendintele sunt de crestere, asa cum se observa si din studiul european asupra obezitatii, desfasurat la nivelul a 16 tari europene, inca din 1988. "Comparativ cu anii ‘80, acum se inregistreaza cu 60-70a mai multe cazuri de diabet la persoanele care nu depasesc 30 de ani. Cauzele: alimentatia din ce in ce mai dezordonata, consumarea in exces a bauturilor cu indulcitori, dar si sedentarismul", precizeaza dr. Targoviste. Risc mai mare de deces In SUA, aproape 39.000 de adolescenti sufera de diabet de tip 2 si mai mult de 2,5 milioane au avut probleme cu nivelul crescut de glucoza in sange.
Un studiu facut in Marea Britanie pe 264.000 de pacienti a aratat ca persoanele cu diabet de tip 2, cu varste cuprinse intre 35 si 50 de ani, au un risc dublu de deces fata de cei care nu au aceasta boala. "Accentul trebuie sa cada din ce in ce mai mult pe diagnosticarea si tratamentul bolii", a declarat dr. Henrietta Mulnier, seful Comisiei de Diabet din Marea Britanie. Ea spune ca numarul deceselor cauzate de diabet ar putea sa creasca cu 25% in urmatorii 10 ani. Ambele tipuri de diabet se asociaza frecvent cu boli de inima, rinichi, amputari, orbire. "Riscurile de a face complicatii pot fi mici, daca boala e tinuta sub control." In jur de 800.000 de romani sufera de diabet, sustin specialistii, dintre care doar 450.000 sunt tratati. Restul nu sunt cunoscuti sau nu primesc medicamente, nefiind luati in evidente. 15% din bolnavii tratati sunt dependeti de insulina, circa 5-6% fiind copii. Saptamanal, numai in Capitala se inregistreaza peste 100 de diabetici. Cea mai frecventa forma de diabet intalnita la copiii mici este cea insulino-dependenta (de tip 1). Apare atunci cand pancreasul nu poate produce suficienta insulina, ceea ce cauzeaza o reactie autoimuna - organismul produce anticorpi impotriva propriilor structuri, celulele fiind distruse in interiorul corpului. Copilul trebuie sa faca frecvent injectii cu insulina si sa-si mentina glicemia sub control cu o dieta echilibrata. Printre semnele care ar trebui sa ii alarmeze pe parinti se numara setea excesiva a micutilor (copilul se trezeste inclusiv noaptea si cere apa), urinatul frecvent, senzatiile dese de oboseala. Un copil cu astfel de manifestari trebuie dus la medicul de familie sau la un diabetolog. Regimul copilului care are diabet trebuie sa fie bogat in fibre si sarac in grasimi si glucide, cu multe fructe si legume proaspete. Pe piata exista tipuri de insulina care permit o mare flexibilitate in alimentatie si in orarul injectiilor. Se poate folosi si o pompa speciala cu insulina, dotata cu un furtunas si un cateter mic, montat in piele, care permite o dozare stricta. Activitatea fizica a copilului care sufera de diabet este strict legata de aportul de alimente. Acestea cresc glicemia, in timp ce efortul fizic o scade, motiv pentru care, inainte de inceperea exercitiilor, copilul trebuie sa primeasca o mica gustare.
Posteaza comentariu