Contraceptiv care blocheaza productia lichidului seminal

Expertii incearca sa dezvolte un nou tratament contraceptiv, care sa opreasca productia lichidului seminal, informeaza BBC News Online

In urma unui experiment, acestia au constatat ca medicamentele folosite in tratarea schizofreniei si a tensiunii arteriale ar avea un asemenea efect si au identificat anumite substante chimice care determina blocarea productiei de lichid seminal. Insa s-au descoperit si efecte adverse, precum stari de ameteala si somnolenta, fapt care a impiedicat folosirea acestor medicamente pe post de contraceptiv.
Cercetarea urmeaza sa fie continuata prin testarea acestor substante chimice pe animale si apoi pe subiecti umani, in speranta ca in maxim 5 ani sa se obtina un tratament eficient contraceptiv. Mai multe metode de contraceptie masculine sunt in curs de dezvoltare - injectii, implanturi sau plature - cele mai multe bazandu-se pe hormoni care "pacalesc" creierul si opresc productia de lichid seminal. Propunerea expertilor este ca barbatii sa ia cate o pastila pe zi, la fel cum procedeaza femeile cu anticonceptionalele, sau o pastila cu cateva ore inainte de a avea un contact sexual.
Deoarece acest contraceptiv nu va fi dependent de hormoni, specialistii sustin ca in ziua urmatoare barbatul ar trebui sa fie din nou fertil. "Daca un barbat ia pastila o perioada de cateva luni si apoi renunta la ea, ne asteptam ca fertilitatea sa revina rapid", afirma dr. Christopher Smith, coordonator al studiului.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod