Consumul moderat de bere poate imbunatati memoria si nivelul de atentie

Primul studiu din România care investighează efectele consumului moderat de bere evidenţiază faptul că berea ar putea favoriza procesele de memorare și stimula atenția.

Primul studiu din România care investighează efectele consumului moderat de bere evidenţiază faptul că berea ar putea favoriza procesele de memorare și stimula atenția.

Eşantionul folosit în cadrul studiului a fost format din 29 bărbaţi, consumatori de bere, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, cu un consum săptămânal moderat cuprins între 4 şi 14 pahare de bere, în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbați, indicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Testele au fost realizate cu ajutorul neuroimagisticii de ultimă generaţie care implică analiza semnalelor obţinute prin scanarea creierului uman, utilizând fluxul de sânge (analizat cu un RMN funcţional), profilarea comportamentală (realizată cu ajutorul unui test de neuroassessment) şi activitatea electrică de la nivelul scalpului (cu ajutorul unui neuroheadset EEG).



Memorare

Studiul indică faptul că un consum moderat de bere ar putea favoriza procesele de memorare prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung. Prezentul studiu pune sub semnul întrebării concluziile prezentate anterior în literatura de specialitate care afirmau că un consum de băuturi alcoolice blochează memorarea informaţiilor prezentate imediat înaintea consumului sau imediat după. Totodată, studiul evidențiază faptul că un consum moderat de bere în randul persoanelor active ar putea amplifica impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.
Astfel, luând în considerare faptul că procesul de memorare presupune compararea informațiilor noi cu ceea ce este deja cunoscut, studiul indică faptul că un consum moderat și responsabil de bere ar putea favoriza acest proces.

Atenție

Mai mult, cercetarea indică faptul că un consum moderat de bere ar putea permite o creștere a utilizării dinamice a tuturor resurselor de atenţie ale sistemului nervos central. Astfel, participanții la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere au prezentat o alocare de 2 ori mai puternică a resurselor ce ţin de atenţie, față de grupul de control.

   
Este considerat consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei cu o concentraţie de alcool de 5%.

Proiectul, finanțat de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie prin intermediul programului de burse, a fost derulat în perioada noiembrie 2012 – mai 2013 de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod