"Pacientul are infectie la inima. Sunt bucati de puroi de 10-15 milimetri care se rup si ajung la plamani, generand embolie pulmonara, ceea ce îl deranjeaza de fapt pe barbat, pentru ca tuseste, scuipa sange, se sufoca. Particularitatea este ca infectia la inima nu este cu microbi, cu bacterii, ci cu o ciuperca, denumita in limbajul de specialitate Acremonium SPP. Este o infectie extrem de rara, iar noi nu sunt foarte lamuriti cu privire la cauzele care au generat-o. Ea este specifica pacientilor cu imunitate deprimata, adica celor care sufera de SIDA sau de cancer, or pacientul nostru nu are asa ceva", a afirmat purtatorul de cuvant al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei", dr. Mihai Bucatanschi.
Cadrele medicale incearca sa sterilizeze infectia cu ajutorul unor medicamente extrem de costisitoare, dupa care vor stabili daca barbatul poate suporta o interventie chirugicala. Pana acum, s-a cheltuit aproape jumatate de miliard de lei vechi pentru achizitionarea tratamentului necesar acestuia, adica de 250 de ori mai mult decat costa un pacient obisnuit.
Oficialul a precizat ca, in general, boala este fatala, iar in cazul de fata sansele de supravietuire nu pot fi estimate. Specialistii cardiologi au spus ca in analele Spitalului Judetean mai figureaza un singur caz oarecum similar. Este vorba de o femeie care a dezvoltat o infectie la inima dupa ce a facut un avort clandestin. In cazul acesteia, insa, infectia pornise de la microbi, si nu de la o ciuperca.
Ciuperca la inima, al doilea caz de la Revolutie
Purtatorul de cuvant al Spitalului Judetean Galati, Mihai Bucatanschi a anuntat ca un barbat de 51 de ani a fost diagnosticat cu o afectiune extrem de rara, ciuperca la inima. Aceasta afectiune apare numai la bolnavii de SIDA sau cancer.
De TopSanatate
Comentarii (1)
In ultimii ani aud despre niste boli inimaginabile.....De ce suntem atat de vulnerabili ?de la alimentatia asta otravita ,de la poluare,de la stress ? Ma gandesc uneorica nu avem nici o putere....ne ferim deuna si ne ataca altceva.Interesele economice ale catorva potentati ai lumii ne dirijaza viata.....Pacat....cred ca si daca n-am intoarce la natura ca in comuna primitiva tot nu am rezolva problema.Pamantului i s-a stricat echilibrul biologic...i-ar trebui cateva sute de ani sa se refaca.
Posteaza comentariu