Ce se întâmplă într-o bancă de celule stem?


Facebook Twitter Comenteaza
Ce se întâmplă într-o bancă de celule stem?

După recoltarea sângelui placentar la naştere, probele sunt duse la o bancă de celule stem.

 

1. Prima oprire este camera de triaj - acesta este locul unde se primesc probele de sânge placentar, direct de la clientele care tocmai au născut, prin intermediul coordonatorilor de transport. Probele ajung în timp optim pentru a fi sortate şi procesate.

2. Camera de servisare este preambulul pentru cel mai important moment: procesarea sângelui placentar.

În acest moment se asigură toate materialele necesare (pungi de criogenare, tăvi de gheaţă) şi se controlează concordanţa dintre datele primite de la laborator şi proba recoltată, iar procesarea propriu-zisă are loc, într-o încăpere cu un nume foarte sugestiv: “camera curată”.

3. Urmează criogenarea, moment în care proba de sânge placentar ajunge în azot lichid, unde rămâne până când atinge temperatura de -197 grade Celsius şi devine perfectă pentru a fi depozitată.
Zona de stocare este cea în care sunt păstrate grefele pentru fiecare client în parte şi este ultima etapă în procesarea probelor de sânge placentar.

“Este foarte important ca părinţii şi viitorii părinţi să înţeleagă că au la naştere o şansă unică de a păstra celule extrem de valoroase, care se găsesc numai în placentă. Sângele provenit de aici are nişte proprietăţi cu totul deosebite, care ajută în tratarea a peste 70 de boli, în special boli de sânge şi regenerare a ţesutului”, a declarat Mirela Livadariu, Şefa laboratorului Cord Blood Center din Bucureşti.

Cât te costă să recoltezi celule stem şi să le depozitezi?


Tariful acestui serviciu medical este în jur de 3.270 RON, iar cel pentru depozitare de 140 RON/an.

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mioara pe 3 Mai 2011, 21:52
    CBC- banca de sange nu de celule stem

    oare cum de nu s-a sesizat nimeni sa le interzica reclama mincinoasa! ei pretind ca sunt cea mai veche banca de celule stem cand ei stocheaza sange din cordon, fara sa faca separarea pana la nivel celular ( fix de ce are omu nevoie dace bolnav ). chiar nu-i amendeaza nimeni? pacat de oamenii care au fost pacaliti! eu in locul lor mi-as cere banii inapoi ca e clar ca nu au ce sa faca cu sangele ala. sper sa aiba lumea rabdare sa citeasca art tau Roxana M. si sa nu se mai lase prostiti. Sanatate!

    0
    0

  • Laura Voican pe 11 Nov 2010, 12:01
    Atentie, mamici!

    Subscriu comentariului d-nei Roxana Macrin. Eu am recoltat celule stem acum un an cu cei de la Stem Health Unirea, insa inainte de asta tot auzisem despre cei de la CBC ca fiind cei mai tari. Spre surprinderea mea, facand cateva cercetari asupra modului de actiune al acestora, al politicii firmei si al crioconservarii sangelui integral si dezavantajelor ce rezulta de aici am decis ca uneori "cei mai vechi de pe piata" sunt exact "cei mai invechiti" in materie de tehnologie si metodologie. Le sfatuiesc sincer pe toate mamicile sa se intereseze mult mai bine inainte sa semneze un contract pe 10,15 sau 20 de ani!

    1
    0

  • Roxana Macrin pe 4 Nov 2010, 07:22
    Cele mai multe banci de celule stem auu renuntat la metoda congelarii sangelui prelevat din cordonul ombilical datorita riscurilor demonstrate in ultimii ani de cercetari

    Expert Prof. Colin McGuckin: Celule de sânge sunt puse în pericol pe durata decongelării De-a lungul anilor au existat două opțiuni pentru stocarea sângelui din cordonul ombilical al nou născuților: sângele poate fi congelat cu toate componentele sale (sânge integral) și apoi stocat în băncile de sânge recoltat din cordonul ombilical. Ori, doar acele componente ale sângelui recoltat din cordonul ombilical necesare pentru un posibil tratament medical sunt obținute și prezervate: celulele stem. Prof. Colin McGuckin, un cercetător experimentat și renumit la nivel mondial în materie de celule stem avertizează în mod clar împotriva prezervării sângelui recoltat din cordonul ombilical al copiilor nou născuți sub formă de sânge integral. Băncile de sânge recoltat din cordonul ombilical stochează sângele integral numai ca o măsură de reducere a cheltuielilor, avertizează omul de știință. Obținerea și prezervarea celulelor stem din sângele integral recoltat din cordonul ombilical necesită investitii si schimbarea liniilor tehnologice, prin urmare, presupune mai multe costuri decât congelarea sângelui integral. Prof. McGuckin a prezentat următoarele argumente împotriva stocării sângelui integral: • Un mare pericol din cauza exploziei celulelor roșii din sânge Atunci când celule roşii din sânge (eritrocite) conținute în sângele integral sunt congelate, există riscul ca acestea să explodeze în timpul decongelării. Riscul de explozie (scădere continuă a temperaturii) există chiar și când procedurile de decongelare sunt considerate a fi “blânde”. Dacă sunt infuzate în pacient cantități mari de celule roșii din sânge zdrobite, produsele de descompunere rezultate pot cauza probleme în corp. Este posibilă vătămarea stratului celui mai intern de vase de sânge (endotelium). Cu toate acestea, cantități mici de eritrocite afectate sunt de obicei tolerate de către un organism sănătos. • Pericol din deteriorarea celulelor având ca intermediar DMSO Substanța DMSO (dimetil sulfoxid) este utilizată în prepararea pentru stocare pe termen lung a produselor din sânge. Din cauza numărului de celule mult mărit, prezervarea sângelui integral necesită mai mult DMSO decât congelarea celulelor stem separate. Din moment ce DMSO este toxic în doze mari și diversele tipuri de celulele din sânge se pot schimba în mod ireversibil pe durata perioadelor de contact prelungit, trebuie să se utilizeze cât mai puțin DMSO. Acest lucru se întâmplă atunci când celulele stem sunt separate, deoarece niciuna dintre componentele celulelor adiționale nu este congelată în această formă de preparare. • Un al doilea pericol: Afectarea trombocitelor Atunci când se decongelează sângele integral, suferă nu doar celulele rosii din sânge. Trombocitele, care sunt importante în coagularea sângelui, pot fi de asemenea afectate în procedurile de preparare necesare. Un studiu publicat cu câțiva ani în urmă a demonstrat: că trombocitele iritate – un fel de a spune – pe durata decongelării, eliberează o cantitate care de proteine specifice, citokine. Aceste citokine acționează direct, de exemplu, pe celulele stem conținute în sânge și pot împiedica abilitatea funcțională a acestora. Numărul de celule stem care pot fi separate din sângele integral decongelat este mai mic și calitatea celulelor este inferioară. Prof. McGuckin avertizează “Utilizarea of ‘cro-protectorilor’ în prezervarea întregului sânge nu protejează componentele sângelui în mod sigur împotriva proceselor negative și cu risc potențial descrise. Prin urmare, trebuie să se aibă grijă la selectarea băncilor private de celule stem ca sângele să nu fie stocat ci ca celule stem să fie congelate separat.” Despre Prof. Colin McGuckin: Cu peste 20 de ani de experiență în cercetarea de celule stem, Profesorul McGuckin este considerat a fi lider de opinie, părerea sa fiind invocată de către guvernele și clinicile din toată lumea – printre acestea se numără Senatul SUA, Națiunile Unite din Geneva și parlamentele din Franța, Regatul Unit, Austria și Germania. Colin McGuckin este președintele asociației de cercetare Novus Sanguis, care a fost fondată în anul 2008 sub conducerea președintelui Parlamentului European. Novus Sanguis promovează cooperarea dintre liderii globali în cercetarea de celule stem și clinicieni cu scopul de a obține progrese în dezvoltarea terapiilor, ex., privind bolile de inimă, atacurile cerebrale, diabet și cercetarea în domeniul regenerării organelor. Pe durata numeroșilor ani de muncă în cercetare, acesta a dezvoltat primul mini-ficat din sângele din cordonul ombilical uman. Între timp, echipa sa a trecut la dezvoltarea unor țesute uman diverse cum ar fi țesutul nervos și vasele de sânge din celulele de sânge din cordonul ombilical. Recent aceștia au reușit să creeze țesutul de pancreas care este responsabil pentru producerea insulinei – a cărei funcție este obstrucționată la diabetici. Acest progres poate fi o etapă importantă în terapia cu celule stem a diabetului.

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod