Dr. Mihaela Leventer, medic primar dermatolog, preşedinte al Societăţii Române de Medicină Estetică
Cum arată părul "normal" din punct de vedere cosmetic? Aprecierea este inevitabil subiectivă, depinzând de factori sociali şi culturali, dar şi de modă. Un păr sănătos este curat, moale, mătăsos, stabil şi cu firul integru. Persoana adultă are 100.000-120.000 de fire în podoaba capilară. Aceste fire au o evoluţie permanentă.
O treime din bărbaţi, predispuşi la chelie
Fiecare fir de păr creşte un milimetru la trei zile, ceea ce face cam 12-15 centimetri pe an. În vârful capului, părul creşte mai repede decât la ceafă, în funcţie de sex, vârstă, caracter etnic sau sezon. În condiţii normale, firul trăieşte trei-patru ani, se opreşte din creştere şi cade la primul spălat sau pieptănat. Foliculul pilar astfel eliberat stă în repaus o perioadă de timp, variabilă în funcţie de localizare, şi apoi formează un fir nou. Firele de pe scalp răsar după o perioadă de trei luni de repaus al rădăcinii, firele din mustaţă şi din barbă - după doar zece săptămâni, iar firele de pe membrele inferioare şi superioare - după cinci luni. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când epilăm o zonă, cum ar fi gambele, timp de cinci luni extragem tot timpul fire provenind de la alte rădăcini. Căderea fiziologică a părului de pe cap la bărbaţi se numeşte alopecie androgenetică sau calviţie, iar suprafaţa descoperită este cunoscută sub numele de chelie. Alopecia androgenetică afectează 20-30% din populaţia masculină. La vârsta de 80 de ani, statistica arată că 80% din bărbaţi au chelie. Nici femeile nu au mai mult noroc: şi ele pot suferi de alopecie androgenetică atunci când părul cade mai ales în creştetul capului, respectiv zona frontală, sau de alopecie difuză fiziologică, la menopauză, când părul se răreşte pe toată suprafaţa scalpului.
Stresul şi febra produc peladă
Atât la bărbaţi, cât şi la femei pot interveni ocazional factori care să ducă la căderea temporară a părului, atât difuză, cât şi insulară, ca în alopecia areată, numită şi peladă. Emoţiile puternice, fie ele pozitive sau negative, întreruperea folosirii pilulei anticoncepţionale ori stresul pot declanşa căderea părului. O operaţie, o stare febrilă de 400 C, lipsa fierului, naşterea şi alăptarea sunt tot atâtea eforturi care pot avea acelaşi rezultat, chiar la trei luni după eveniment. Malnutriţia, hipernutriţia, anorexia şi bulimia pot fi şi ele cauza căderii temporare. Uneori, şamponul personal, uscătorul, ondulatorul, soluţia de permanent, vopseaua, decolorantul, bigudiurile pot fi duşmani ai părului prin supunerea la suprasolicitări mecanice sau chimice a foliculului de păr, împiedicând refacerea firului. Părul cade şi din cauze medicale, care trebuie cercetate de către medicul dermatolog. Seboreea precede căderea părului, care se îngraşă, apare mătreaţa, se pierd zilnic peste 200 de fire. Cu cât seboreea e mai abundentă, cu atât calviţia este mai precoce.
Tratamentul, doar la Dermatolog
Tratamentele pentru revigorarea podoabei capilare cuprind măsuri medicale şi cosmetice. În strategia de tratament trebuie ţinut cont de tipul de cădere de păr, dar şi de cauzele posibile. Tratamentul este diferit la femeie faţă de bărbat şi trebuie efectuat sub controlul dermatologului. Se administrează suplimente nutritive cu seleniu, zinc, cistein B6, precum şi fier, pentru că s-a constatat că scad depozitele de feritină de la rădăcina firelor de păr. Se aplică soluţii locale revulsive care revigorează rădăcina prin accelerarea circulaţiei şi aducerea de sânge nutritiv în zonă. Femeile pot face tratament hormonal antiandrogenetic folosind pilule anticoncepţionale care au acest efect, iar bărbaţii pot folosi finasterida, care împiedică acţiunea enzimei 5-alfareductază, responsabilă de căderea părului în alopecia androgenetică. La toate aceste tratamente trebuie adăugată îngrijirea cosmetică potrivită tipului de păr.
Posteaza comentariu