Bolile care pot fi transmise oamenilor de caini sau pisici



Animalele fara stapan pot fi vinovate de imbolnavirea animalului de casa favorit. Astfel, unele dintre animalele de casa, cum ar fi cainii sau pisicile, pot deveni purtatoare de paraziti, putand pune in pericol viata stapanului. Mai multe boli pot fi transmise, de la caine sau pisica la om sau accidental, din mediul inconjurator.

Conf. dr. Carmen-Michaela Cretu, medic primar boli parazitare si tropicale, seful Sectiei Boli Parazitare din cadrul Spitalului Clinic Colentina din Capitala, spune ca unele studii recente arata ca anticorpii de toxocara sunt prezenti in proportie de 30% in serul donatorilor de sange din Bucuresti si imprejurimi.

Mai mult, alte studii au aratat ca 47% din mostrele de sol prelevate din parcurile bucurestene au fost gasite pozitive la toxocara.

Conf. dr. Cretu a precizat ca aceasta parazitoza este transmisa atat de caine, cat si de pisica. Medicul a subliniat ca, in functie de doza infectanta, boala poate fi asimptomatica si descoperita intamplator sau poate sa prezinte simptomul tipic de „Larva Migrans Visceralis”. „Cea din urma se manifesta prin febra, marirea ficatului si splinei, eruptii cutanate si prurit (mancarimi). De asemenea, boala se mai poate manifesta si intr-o forma minora, ce poate mima un reumatism articular, sau evolueaza cu febrilitate, abdomen cronic dureros, diaree si astenie”, a precizat conf.
dr. Carmen Cretu. Sindromul de „Larva Migrans Ocularis”, consecutiv localizarii