Berea, un posibil aliat pentru a reintra în formă după sport

Pentru că pe timpul verii frecvența activităților fizice crește, organismul are nevoie deopotrivă de alimente nutritive și băuturi hidratante care să-l ajute să reintre în formă după efort.

Specialiștii consideră că după fiecare antrenament intens este important ca depozitele energetice, dar și echilibrul hidric să fie restabilite și recuperate pentru a avea un organism sănătos. În acest sens, consumul moderat de bere poate avea un rol benefic, putând să contribuie la rehidratare, la relaxarea mușchilor și la întărirea sistemului osos.

Berea, o posibilă variantă de rehidratare după efort fizic

Consumată cu responsabilitate, berea reprezintă una dintre cele mai bune soluții de rehidratare după orele petrecute la sală sau pe terenul de sport.

Cu un conținut de peste 90% apă, bogată în substanțe nutritive precum vitamina B, fibre, minerale (dioxid de siliciu, potasiu, siliciu și magneziu), această băutură-aliment reușește să compenseze pierderile hidrice cauzate de exerciții fizice.

Prin transpirația produsă în timpul exercițiului fizic, corpul nostru elimină nu doar o cantitate importantă de lichide, dar și substanțe nutritive importante. Hidratarea corectă devine astfel  obligatorie, prin adăugarea, în completarea consumului de apă, și a băuturilor cu aport de substanțe nutritive.

O băutură care în mod surprinzător poate îndeplini aceste cerințe este berea, cu sau fără alcool. Pe lângă efectul său răcoritor și îndepărtarea senzației de sete, berea conține numeroase substanțe nutritive ce ajută organismul să-și recapete tonusul inițial”, a declarat Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Hameiul poate relaxa mușchii

Studii recente au dezvăluit că hameiul are anumite proprietăți, inclusiv de ameliorare a durerii, antispastice și antiinflamatorii.

Datorită hameiului din compoziţia berii, rezultatele cercetărilor demonstrează faptul că această băutură constituie un bun remediu de calmare și de relaxare a mușchilor după un efort fizic susținut. În plus, hameiul poate ajuta și împotriva retenției de apă, ceea ce o face un aliat perfect în îmbunătățirea rezultatele activității fizice.

Berea poate menține oasele sănătoase

Pentru ca un organism sănătos să fie capabil să reziste la activități fizice intense este nevoie de oase puternice. Conținutul de siliciu din bere poate avea un efect pozitiv benefic asupra densităţii minerale osoase la bărbaţii în vârstă şi la femeile aflate la menopauză.

În funcție de tipul de bere, cantitatea de siliciu poate varia însă de la 6.4 miligrame per litru până la 56.5 mg/L. Așadar, berile care au concentrații mari de malț și de hamei, cum sunt cele de tip lager, sunt cele mai bogate în siliciu.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod