Bebelușii se hrănesc singuri! Dublă lansare de carte

Multi Media Est Publishing lansează două volume celebre ale autoarelor Gill Rapley și Tracey Murkett, pionierii baby-led weaning, care este un concept revoluționar de parenting și diversificare naturală ghidată de copil.

"Diversificare naturală. Cel mai bine păstrat secret al părinţilor relaxați" și "Copii crescuți cu blândețe. Cum să creștem copiii lăsându-ne îndrumați de ei" se lansează astăzi, la ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, şi va fi un eveniment completat de prezenţa  autoarelor printr-o videoconferință. Invitații lansării sunt Anca Lungu, editor prezentator al Observatorului de Weekend de la Antena1  și foodbloger, Ilinca Tudose-Tranulis, medic pediatru, Mara Popescu, consultant în alăptare IBCLC, traducătoarele Maria Tănăsescu și Teodora Neagu. Moderator al dublei lansări de carte este Miruna Jovin, coordonator al colecției de parenting a Editurii Multi Media Est Publishing.



Cele două volume, care pot fi achiziţionate de la www.shop.totuldespremame.ro și din rețeaua de librării Humanitas, fac parte din seria "Cărțile părinților", în care au apărut și alte titluri de referință pentru literatura de parenting : "Parenting necondiționat" și "Pedepsiți prin recompense" de Alfie Khon sau "Ghidul pentru alăptare" al doctorului Jack Newman.

“Diversificarea naturală ușurează mult viața” titrează The Times despre cartea care a schimbat perspectivele multor părinți cu privire la procesul de introducere a solidelor în alimentația bebelușilor. Volumul este un ghid practic, care ajută părinții să dezvolte la copil o relație bună cu mâncarea.
"Am scris această carte pentru părinții care caută răspunsuri mai simple și mai puțin stresante cu privire la introducerea solidelor în hrana bebelușilor", au declarat autoarele. 

Această carte distruge mitul conform căruia bebelușii ar trebui hrăniți cu lingurița și arată de ce a se hrăni singur de la început este calea cea mai sănătoasă. "Diversificarea naturală urmărește abilitățile și instinctele naturale ale bebelușilor. Acest lucru înseamnă că el este motivat și fericit să descopere hrana solidă. Pentru că bebelușul este fericit, mesele nu mai devin o bătălie, iar părinții sunt și ei fericiți. Copiii  care au fost diversificați natural vor face probabil mai târziu alegeri alimentare sănătoase și vor fi mai puțin pretențioși cu mâncarea", au adăugat Gill Rapley și Tracey Murkett.



Din volumul "Copii crescuți cu blândețe. Cum să creștem copiii lăsându-ne îndrumați de ei" aflăm cum să înțelegem nevoile copilului nostru, cum să recunoaștem ce ne spune și cum să facem față situațiilor stresante precum somnul, hrănitul și plânsul celui mic. Este genul de carte care va ajuta părinții să pună bazele perfecte pentru o copilărie calmă și fericită. "Probabil că cel mai bun moment să citești <Copii crescuți cu blândețe> este atunci când aștepți primul copil. Cu toate acestea, sunt multe părți din carte care ar fi mai bine înţelese atunci când bebelușul este mai măricel", au mai spus autoarele.

Gill Rapley și Tracey Murkett vin pe 6 iunie în România pentru a susține o conferință despre diversificarea naturală și pentru a răspunde întrebărilor părinților din România.
La acest eveniment ele vor detalia argumentele care stau la baza autodiversificării și vor explica de ce este ea naturală și benefică pentru întreaga familie. Cele două specialiste le vor oferi părinților români soluții concrete care îi vor ajuta, pe ei şi pe copiii lor, să obţină cele mai bune rezultate în urma introducerii alimentelor solide. Detalii despre conferință vă invităm să găsiți aici: http://www.totuldespremame.ro/evenimente/conferinte.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod