Bea apă pură!

Ştiai că apa de la chiuvetă poate conţine impurităţi precum nisip, nămol, alge, rugină, dar şi substanţe chimice periculoase pentru sănătatea ta?

Iar dacă te bazezi pe faptul că alegi să consumi apă îmbuteliată, pe care o consideri complet sigură, află că nu este chiar aşa! Înainte să ajungă pe masa ta, apa din sticlele PET poate sta chiar şi luni de zile în depozite, pe rafturile magazinelor sau în plin soare, devenind treptat nocivă din cauza substanţelor eliberate în timp de plastic. Bisfenolul A (BPA) este una dintre cele mai problematice substanţe regăsite în materialele plastice. Fiind un compus organic care imită estrogenul, BPA influenţează sistemul endocrin şi buna sa funcţionare, periclitând activitatea creierului, a metabolismului şi a sistemului imunitar.

Un alt tip de substanţe foarte periculoase eliberate de materialul plastic în apa îmbuteliată sunt dioxinele. În cazul unui consum de apă pe termen lung din recipiente de plastic cu un conţinut ridicat de dioxine, rişti să te confrunţi cu dereglări hormonale, boli reproductive, diabet, disfuncţii ale sistemului imunitar, afecţiuni ale sistemului nervos, cancer etc.

 

Pentru că este aparent limpede şi curată, avem tendinţa de a considera că apa pe care o consumăm este foarte sigură. Dar substanţele ascunse în ea, pe care nu le simţim şi nu le vedem ne afectează în timp sănătatea.

Ciao Aqua International, o companie cu o experienţă de peste 30 de ani în producerea şi proiectarea tehnologiilor de tratare a apei, a adus şi în România Ciao Water, un aparat construit pornind de la tehnologia sistemelor industriale, redimensionat, compactat şi adaptat pentru uzul casnic.

Sistemul prevede instalarea unui robinet adiţional, montat pe chiuvetă, lângă robinetul de apă, oferind astfel o producţie de apă separată. Deschizând robinetul, depuratorul de apă se activează, apa intră în circuit şi pătrunde în primul filtru de polipropilenă pură, având o capacitate de filtrare de 5 microni, util în îndepărtarea sedimentelor dizolvate în apă precum nisip, nămol, alge, rugina etc.


Cel de-al doilea şi al treilea filtru sunt compuse din carbon activ vegetal; unul dintre ele este granular şi ajută la îndepărtarea clorului şi a anumitor contaminanţi chimici ce pot duce la deteriorarea membranei osmotice. Celălalt filtru este de tip Carbon Black şi ajută la eliminarea gustului şi mirosului neplăcut al apei.

După acest stadiu de prefiltrare, cu ajutorul unei electropompe, apa este împinsă cu presiune către membrana osmotică (inima sistemului).
Osmoza inversă este un proces fizic natural ce se bazează pe separarea moleculelor prin intermediul unei membrane semipermeabile. Din membrană derivă două tipuri de ieşiri, una conectată la tubul de evacuare ce elimina contaminanţii(poluanţi în general, metale grele şi calcar), iar cea de-a doua permite apei rezultate din trecerea prin porii membranei osmotice (0.0001 micron) să ajungă la rezervorul presurizat. Se obţine astfel eliminarea aproape totală a substanţelor toxice care se pot regăsi în apa potabilă.

Apa trece apoi printr-un filtru de carbon de argint, bacteriostatic, care elimină şi ultimele eventuale reziduri, ajungând astfel la stadiul final, cel de remineralizare.
În această fază, apa trece peste un pat de minerale pure (magneziu, calciu şi potasiu), echilibrate perfect pentru corpul nostru. Vom avea aşadar apă pură, cu un echilibru perfect de minerale!


Robinetul special al sistemului va oferi doar apă purificată pentru băut, gătit, prepararea ceaiurilor, cafelei şi hranei pentru bebeluşi etc., iar robinetul tradiţional va funcţiona ca şi până atunci pentru a oferi apă pentru spalarea vaselor sau alimentarea aparatelor electrocasnice.

Ciao Water a primit numeroase certificări în lume pentru standardele sale unice de calitate. Sistemul operează în deplină siguranţă, consumând un voltaj foarte mic (24 v). Ciao Aqua utilizează de ani buni această tehnologie în scopul producerii apei de băut în zone unde apa nu este deloc potabilă precum Senegal, Maroc, Coasta de Fildeş, Ghana, Columbia etc.

În ceea ce priveşte mentenanţa, o dată la 12 luni trebuie schimbate primele 3 filtre şi postfiltrul din carbon activ de argint.
Remineralizatorul se va schimba o dată la 36 luni iar membrana osmotică o dată la 120 luni. Costul întreţinerii este de 121 euro pe an.

Preţul de listă al aparatului Ciao Water este de 1200 euro, dar primele 50 de familii care doresc să beneficieze de această tehnologie îl vor primi gratuit, cu condiţia de a menţine aparatul funcţional timp de zece ani, prin schimbarea filtrelor.

Pentru mai multe informaţii apelează numărul de telefon 0722 566 600 sau trimite un email la adresa bogdan.nae@ciaointernational.eu