Pentru că singurele accesorii neprețuite aparțin pielii noastre. Pe lângă faptul că decorează într-un mod unic epiderma unei persoane, alunițele sunt și amprenta personalității fiecăruia. Să ne amintim numai, de fascinanții ani și de glamour-ul hollywoodian în care doamnele își desenau o aluniță deasupra buzei din dorința de a-și evidenția cele mai fine trăsături, dar și pentru a puncta, la propriu, că cele mai frumoase bijuterii fac parte din noi. Tocmai de aceea, obligația noastră este de a le proteja și îngriji ca atare.
Oamenii tind să acorde importanță elementelor de mari dimensiuni, dar adevăratul secret ce stă la baza sănătății și a unei vieți armonioase este atenția la detalii. În acest sens, supravegherea nevilor (alunițelor) reprezintă un prim pas pe care îl putem deprinde cu ajutorul medicului dermatolog, iar ulterior, îl putem efectua chiar noi. Odată ce învățăm că nicio aluniță nu are voie să se modifice de-a lungul timpului, fie că vorbim de suprafață, contur, colorație sau creșterea dimensiunilor (mai ales în perioada adultă), vom înțelege necesitatea dermatoscopiei.
În aparență, aceasta este o tehnică simplă, non-invazivă, care presupune examinarea leziunilor cutanate, dar în esență, este un procedeu prin care te convingi că medicul specialist este cel mai bun prieten al pielii tale.
Fie că folosesc dermatoscopul pentru a observa detalii morfologice tăinuite ochiului liber, fie că apelează la mappingul cutanat realizat cu dispozitive speciale gata să încropească harta corporală a fiecărui pacient, specialiștii Skinmed vin în întâmpinarea oricărui tip de nevoi pe segmentul amintit.
Posteaza comentariu