Alegi vaccinul anti-HPV pentru fiica ta?

Ministerul Sanatatii finalizeaza, printr-un sondaj de opinie, Campania informare pentru prevenirea cancerului de col uterin “Tu decizi pentru sanatatea fiicei tale. Informeaza-te!”

Sondajul va fi realizat de catre o institutie specializata, dupa toate regulile statistice si de sanatate publica, pe un esantion reprezentativ de 1000 de parinti. Rezultatele acestuia vor fi comunicate la inceputul lunii noiembrie. Daca evaluarea releva ca minimum jumatate dintre parinti inteleg si sunt dispusi sa isi vaccineze copiii, autoritatile vor lua decizia de a pune in practica programul de vaccinare.
 
Ministerul Sanatatii a lansat, in data de 14 iunie 2009, campania de informare pentru prevenirea prin vaccinare a infectiei cu HPV,  sub mesajul “Tu decizi pentru sanatatea fiicei tale.

Informeaza-te!”. Campania se deruleaza cu sprijinul Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii, cu sustinerea OMS, UNICEF si a Fondului ONU pentru Populatie si este finantata integral de catre companiile producatoare a vaccinurilor anti-HPV.
 
Campania este gestionata de Centrul National de Informare pentru prevenirea cancerului de col uterin, o structura creata special, care asigura coordonarea si permanenta comunicarii cu publicul tinta si cu presa. Acest centru functioneaza in cadrul Institutului National de Sanatate Publica Bucuresti, unde dispune de o linie telefonica gratuita (0-800-800-008), la care raspund operatori special pregatiti pentru a raspunde intrebarilor venite din partea parintilor.
De asemenea, exista si un site dedicat campaniei de informare: www.informareHPV.ro

Totodata, pe site-ul Ministerului Sanatatii va fi postat, pana la sfarsitul acestei saptamani, filmul documentar special realizat in cadrul campaniei.