Ajutor pentru copiii cu afectiuni medicale grave

Facebook Twitter Comenteaza
Ajutor pentru copiii cu afectiuni medicale grave

6 ONG-uri care se dedica problemelor de sanatate ale copiilor vor primi 225.000 de ron pentru modernizarea si dotarea lor.

 

Programul de strangere de fonduri „Fii cu inima alaturi de copii" s-a desfasurat in perioada noiembrie 2009 - februarie 2010. Prin vanzarea simbolului campaniei in cadrul retelei de farmacii Sensiblu, 6 ONG-uri vor primi acum sprijin pentru tratarea problemelor de sanatate grave ale copiilor din Romania.

„Suntem bucurosi ca am finalizat actele de donatie si fiecare asociatie a primit 33.000 RON, cu exceptia Asociatiei P.A.V.E.L.

din Bucuresti, care va primi 60.000 RON. Noi am ales sa sprijinim 6 ONG-uri pentru ca am vrut sa fim alaturi de cat mai multi copii care au nevoie de ajutor. Ei vor folosi acesti bani unde au cea mai mare nevoie. Speram ca astfel am contribuit, fiecare, la imbunatatirea conditiei de sanatate a unor copii cu probleme grave", declara Cristina Horia, Director Executiv al Fundatiei Sensiblu.

Campania „Fii cu inima alaturi de copii” a reprezentat o continuare la nivel national a primei initiative, “Deschide-ti inima catre copii”, desfasurata in luna mai 2009.


Institutiile alese ca beneficiare ale campaniei  „Fii cu inima alaturi de copii” trateaza urmatoarele probleme medicale grave la nou nascuti si copii:

  • Asociatia P.A.V.E.L., Bucuresti are ca obiectiv imbunatatirea vietii copiilor si a tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic si material copiilor, tinerilor bolnavi si familiilor lor;
  • Clinica Nefrologie Copii, Cluj-Napoca asigura costurile pentru dializa unor copii si cresterea calitatii terapiei in vederea diminuarii ratei de mortalitate infantila;
  • Asociatia Langdon Down, Dolj educa si ii integreaza in societate pe copiii cu dizabilitati intelectuale in general si cu sindrom Down, in special;
  • Asociatia Pro Vita, Prahova pentru nascuti si nenascuti are ca obiectiv sprijinirea financiara si logistica a centrelor de asistenta si plasament ale asociatiei, unde se afla peste 200 de copii abandonati care au nevoie de asistenta de specialitate in permanenta;
  • Asociatia Betania, Bacau coordoneaza actiuni care vin in sprijinirea, reabilitarea, educarea si instruirea copiilor cu autism, prin derularea de proiecte sociale, medicale si educative;
  • Clinica Universitara de Obstetrica-Ginecologie „Bega”, Timisoara are ca principala activitate este consultarea si ingrijirea femeilor pe timp de sarcina si servicii de specialitate acordate nou nascutilor.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod