AITA, centru de terapie in autism si informare

Luna aceasta si-a deschis portile noul sediu al Asociatiei pentru Interventie Terapeutica in Autism, sediu care functioneaza ca centru de terapie si informare in ceea ce priveste tulburarile din spectrul autist.
Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism este o organizatie non-guvernamentala, non profit care functioneaza sub forma unui centru pentru terapie si recuperare a copiilor diagnosticati cu tulburare pervaziva de dezvoltare.

Ideea dezvoltarii acestui centru s-a nascut din dorinta de a promova interventia timpurie in tulburarile de dezvoltare. Centrul, infiintat in septembrie 2009, ofera urmatoarele tipuri de servicii:

  • Evaluare;
  • Interventie (terapie comportamentala aplicata, logopedie);
  • Informarea si consilierea familiei;
  • Cursuri de informare si worshopuri adresate deopotriva parintilor si specialistilor in domeniu;
  • Monitorizarea interventiilor home-based.

Copiii beneficiaza de programe de terapie comportamentala aplicata ABA (Applied Behavior Analysis) si PECS (Picture Exchange Communication System), metode de terapie care au obiective mari pe care insa le impart in sarcini mici, astfel incat fiecare mica victorie sa fie recompensata si sarbatorita in mod special.
Fiecare copil beneficiaza de propriul sau program pe care il parcurge in propriul sau ritm.

Evaluarile initiale, periodice, finale sunt analizate in echipa (parinti, terapeuti, coordonator), iar obiectivele se stabilesc intotdeauna in functie de necesitatile copilului. Aceste obiective se refera atat la abilitati ce trebuie construite (imitare, comunicare si limbaj, autoservire masa, toaleta, spalat, imbracat; socializare si joc, etc), cat si la comportamente ce trebuie inlaturate/ inlocuite (autostimulari, comportamente neadecvate, de protest, etc.).
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod