Ministrul Sănătăţii a aprobat repartiţia sumei de aproximativ 8.500.000 lei pentru dotarea mai multor spitale cu sisteme de detecţie şi avertizare de fum.
Ministerul Sănătăţii alocă fonduri pentru 62 unităţi sanitare, din reţeaua proprie, în vederea achiziţionării de echipamente de detecţie şi avertizare incendiu, mentenanţă şi instruire personal.
Pentru evitarea oricăror blocaje în desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică s-a luat decizia ca acestea să fie organizate la nivelul fiecărei unităţi cu paturi, cu finanţare de la minister.
Ministerul Sănătăţii analizează posibilitatea ca, în anul 2011, în funcţie de prevederile bugetare, să repartizeze fonduri şi altor unităţi sanitare pentru evitarea producerii unor evenimente grave şi derularea în condiţii optime a activităţii medicale.
Credit foto: Mediafax
Posteaza comentariu