Nu exista o statistica oficiala in Romania privind incidenta/prevalenta autismului. Statisticile din Statele Unite ale Americii arata o crestere a numarului de cazuri de pana la 1/100 de copii.
In Romania, copiii care sunt diagnosticati cu autism, dupa majorat sunt incadrati la Afectiuni psihice, la categoria psihoze (iar inainte de 18 ani sunt incadrati la Tulburari psihice - conform Criteriilor generale medico-psihosociale de identificare si incadrare a copiilor (0-18 ani) cu deficiente si handicap (dizabilitati). Autismul nu este o boala psihica, ci o tulburare neurobiologica.
Natiunile Unite au declarat in decembrie 2007 ziua de 2 aprilie Ziua Internationala de Constientizare a Autismului, fiind sarbatorita anual la nivel mondial, cu scopul de a dinamiza si coagula eforturile mondiale de promovare unei mai bune intelegeri a autismului si de a creste nivelul de constientizare al publicului larg privind nevoile sociale ale persoanelor cu autism si ale familiilor acestora.
Cum diagnosticam autismul?
- Privim cu atentie copii si, daca au urmatoarele manifestari comportamentale, ii indreptam spre specialist:
- atasament straniu pentru obiecte;
- se joaca indelungat in mod bizar;
- plang, rad sau manifesta nelinisti din motive neclare;
- impotrivirea la atingerile sociale (imbratisari);
- dificultati de interactiune cu alte persoane;
- gesturi repetitive (alinierea de obiecte, de exemplu) si/sau miscari stereotipe (agitarea mainilor, saritul, mersul pe varfuri);
- lipsa intrebarilor (pe care le pun de obicei copiii despre tot ceea ce ii inconjoara);
- neputinta de a se orienta cand e strigat pe nume, de a copia miscarile altor persoane, de a arata obiecte altor persoane;
- contact vizual redus sau inexistent;
- vorbire saraca, limbaj redus;
- baietii sunt pasibili de 4 ori mai mult la autism decat fetele.
Diagnosticat la timp si avand parte de interventie timpurie, copilul cu autism are o sansa sa se poata integra in societate, sa poata invata in scoli normale (poate zambi, poate vorbi). Boala lui nu dispare dupa 18 ani, dar nici nu se transforma automat intr-o afectiune de tip psihoza-schizofrenie.
Posteaza comentariu