200 de transplanturi hepatice la Fundeni

Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni celebreaza 200 de transplanturi hepatice in cadrul evenimentului "Excelenta Medicala Romaneasca – 200 transplanturi hepatice", eveniment ce va avea loc pe data de 18 septembrie.
Profesorul Irinel Popescu, Presedinte al CNAS si al Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni va modera dezbaterile. "Dorim sa multumim astfel echipelor de transplant hepatic ale caror rezultate au fost recunoscute la nivel mondial. Ne propunem in viitorul apropiat o crestere a numarului de operatii efectuate, deoarece pe lista de asteptare se afla permanent intre 250 si 300 de bolnavi", a declarat Irinel Popescu.

Centrul de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni este singurul centru de transplant de organe din Romania care a furnizat date complete Registrului European de Transplant de la Paris precum si Registrului National de Transplant.


In ultimii 3 ani, datorita cresterii semnificative a numarului de donatori, numarul operatiilor a cunoscut o curba ascendenta, ajungand la valoarea multora din programele vest-europene: 31 de transplanturi in 2007, 43 in 2008 si 24 pana in aceasta luna a anului 2009. Rezultatele au atins nivelul celor europene, in ceea ce priveste supravietuirea imediata, care este de 90%. Supravietuirea globala pe intreaga serie de 200 de pacienti este de 72,5%  (145 de transplantati hepatic sint in viata).
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod