Acestea au în conţinutul lor o substanţă care favorizează apariția reacțiilor alergice, dar generează şi efecte pe termen lung extrem de grave
În perioada 10 februarie – 15 februarie 2016, specialiştii de la Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România au achiziționat din marile structuri comerciale, farmacii și magazine naturiste 48 tipuri de vopsea pentru colorarea părului, în vederea analizării etichetei acestora din punctul de vedere al ingredientelor și al corectitudinii informațiilor și mențiunilor.
69% dintre vopselele analizate au în compoziție para-fenilendiamină (numit şi p-fenilendiamină 1 sau 4 benzendiamine), atrage atenţia Conf.
Univ. Dr. Costel Stanciu, Președinte al APC Romania.Para-fenilendiamina pătrunde în firele de păr și foliculii acestora și afectează proteinele din piele, favorizând apariția reacțiilor alergice. Pielea poate deveni roșie, cu leziuni pline cu lichid, poate da senzație de arsură și mâncărime. Reacțiile alergice pot include și dificultăți în respirație, care pot deveni fatale.
Efectele pe termen lung ale expunerii la această substanță chimică includ astm, limfom non-Hodgkins și lupus.
De asemenea, acest ingredient este posibil legat de cancerul la sân, cel uterin și la vezica urinară. Din acest motiv atât în Uniunea Europeană, cât și în alte state extracomunitare (Canada, Japonia) folosirea sa în cosmetice este interzisă.Amoniacul este un ingredient care se regăsește în 75% dintre produsele analizate și este iritant pentru piele, ochi și sistemul respirator. Acesta poate cauza astm și dificultăți în respirație.
Dioxane (ingrediente cu terminațiile myreth, oleth, laureth, ceteareth) se regăseşte în 77% dintre produsele analizate şi este un puternic perturbator hormonal, alterează structura pielii permiţând pătrunderea chimicalelor în straturile profunde ale pielii.
Citeşte studiul complet aici!
Credit foto: Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România