Să fii sănătoasă: 5 motive pentru care nu ar fi bine să exagerezi cu cafeaua

Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba despre cafea. Unii susţin sus şi tare că ar fi extrem de benefică pentru întregul organism, în vreme ce alţii îţi arată de ce nu ar fi

Părerile sunt împărţite atunci când vine vorba despre cafea. Unii susţin sus şi tare că ar fi extrem de benefică pentru întregul organism, în vreme ce alţii îţi arată de ce nu ar fi bine să o consumi cu regularitate.

Cafeaua face bine la inimă şi medicii o recomandă uneori chiar şi persoanelor care au probleme cardiace. Cafeaua te ajută să te concentrezi mai bine. Cafeaua te apără de cancerul oral. Cafeaua este plină de antioxidanţi care împiedică îmbătrânirea prematură a organismului.

Cafeaua previne cancerul la prostată. Cafeaua te scapă de durerile de cap. Cafeaua te ajută să arzi mai uşor grăsimile.

Şi acestea sunt doar câteva dintre studiile care scot în evidenţă multiplele beneficii pe care consumul de cafea le aduce asupra sănătăţii. Deoarece în orice problemă consider că adevărul este undeva la mijloc şi că nimic din ceea ce este consumat în exces nu are cum să-ţi facă bine, as vrea să-ţi spun şi câteva argumente contra pe care le-am descoperit în cartea scrisă de celebrul nutriţionist britanic Gillian McKeith.

Iată care sunt motive pentru care nu ar trebui să consumi cafea sau, cel puţin, să nu exagerezi cu ea:

1.

Reduce absorbţia fierului şi a zincului cu până la 50%.

2. Are un puternic efect de îmbătrânire asupra pielii, deoarece conţine acid benzoic care este toxic pentru organism. Pentru a-l neutraliza, corpul foloseşte glicina, un aminoacid care este esenţial pentru producerea colagenului care menţine pielea fără riduri. "Dacă depozitele de glicină sunt consumate pentru neutralizarea acidului benzoic din cafea, ce mai rămâne pentru a opri pielea să se rideze?", este întrebarea pe care o pune nutriţionistul în cartea sa "Hrană vie pentru sănătate".

3.

Efectul final al cafelei este oboseala accentuată. Motivul: glandele suprarenale produc mai mulţi hormoni ai stresului de la cofeină, după care obosesc şi devin leneşe, explică nutriţionistul Gillian McKeith, avertizând că acest lucru predispune la creşterea în greutate, încetinirea proceselor mentale, pierderi de memorie şi deteriorarea generală a celulelor/organelor.

4. Este un drog cu efect stimulator care afectează sistemul nervos central, creierul şi măduva spinării.

5. Acţionează negativ asupra sucurilor digestive şi alterează procesul de digestie.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod