Bruschetele, în diversele combinaţii pe care le poţi realiza, sunt printre cele mai delicioase opţiuni pe care le poţi alege la micul dejun. În plus, profiţi la maximum de ingredientele proaspete de vară!
Cred că suntem majoritatea de acord că roşiile sunt delicioase în combinaţie cu usturoiul şi busuiocul. Cel puţin pentru mine este o combinaţie fatală de care se pare că nu mă mai satur. Şi, pentru că am două jardiniere pline de busuioc proaspăt pe balcon mi-am promis că ma voi delecta cu această mirodenie extrem de aromată în cât mai multe dimineţi de vară.
Uite aşa am ajuns la aceste combinaţii de-a dreptul delicioase pentru micul dejun.
Bruschete cu mozzarella, roşii şi busuioc
Ingrediente
- 2 felii de pâine din făină integrală;
- 1 roşie aromată;
- 4 rondele de mozzarella fresca;
- ulei de măsline extravirgin;
- foarte puţin usturoi;
- sare şi piper negru;
- un pumn de frunze proaspete de busuioc.
Se prăjesc feliile de pâine, se freacă cu foarte puţin usturoi (doar pentru o aromă discretă) şi se stropesc cu puţin ulei de măsline.
Se ornează frumos cu rondelele de mozzarella, cele de roşii şi se presară muuuulte frunze de busuioc. Nu uita nici de măsline, dacă ai prin casă.
Pâine crocantă cu pesto şi felii de roşii
Ingrediente
- 2 rondele de pâine crocantă cu făină de secară
- pesto.
Pentru pesto am folosit frunze de busuioc, parmezan ras, seminţe de susan prăjite, sare, piper, ulei de măsline şi foarte puţin usturoi pe care le-am mixat în robot. Dacă faci cantitate mică poţi să le pisezi şi cu un mojar. Se intinde pesto peste feliile crocante de pâine şi se taie alături câteva felii generoase de roşii aromate.
Poftă bună!
Credit foto: Ioana Maroşan
Posteaza comentariu