Ador mirosul pe care-l împrăştie în casă zacusca atunci când fierbe pe foc mic. Îmi plac toate sortimentele de zacuscă, însă am vrut să încerc ceva nou. Iată ce ingrediente am folosit!
Îmi place zacusca dietetică şi fără prăjeli pe care o prepară mama mea. Niciun fel de zacuscă pe care l-am mâncat până acum nu este mai gustos, din punctul meu de vedere. Îmi place la fel de mult zacusca cu vinete, dar şi cea cu boabe de fasole sau cu ciuperci, pe care obişnuia să le facă mama mai demult. Aveam o poftă nebună de zacuscă proaspătă şi am trecut la treaba, după ce am notat pas cu pas reţeta de la mama. Voiam să iasă exact ca a ei, dar ca de obicei nu ştiu dacă ţi se întâmplă şi ţie, dar nu iese niciodată gustul identic, chiar dacă respecţi toate instrucţiunile.
Sunt foarte încântată de reţeta mea pe care am îmbunătăţit-o cu boabe de năut pentru că îmi plac foarte mult, dar nu o bate pe cea preaparată de mama. Nu ştiu de ce, dar a ei are un gust de-a dreptul demenţial, la care poftesc de cum văd borcanul :)Iată ce ingrediente am folosit. Reţeta originală este a mamei, eu am adăugat doar boabele de năut. În rest e meritul ei :) Cantităţile sunt după ochi, însă am folosit mai multe vinete coapte şi ardei capia, urmate de ceapă, morcovi şi boabe de năut. Ce-mi ador la aceată reţetă e tocmai faptul că se foloseşte puţin ulei şi bălteşte deasupra.
- vinete coapte, tocate în robot
- ardei capia, tocaţi în robot
- morcovi, fierţi în apă şi tocaţi în robot
- ceapă, fiartă întreagă şi tocată în robot
- o conservă cu boabe de năut fierte
- ulei de măsline
- bulion de casă
- sare
- fulgi de ardei iute.
Vinetele le-am copt cu o zi înainte, le-am curăţat, le-am lăsat la scurs şi după ce s-au răcit le-am tocat în robotul de bucătărie.
În a doua zi am curăţat ardeii capia, i-am tocat cu robotul şi i-am pus la foc cu ulei de măsline.
Între timp am fiert în cratiţe separate morcovii şi ceapa, lăsate întregi. După ce s-au răcit, le-am tocat şi le-am adăugat peste ardeii capia. Am pus şi vinetele tocate, după care am turnat o sticlă mare de bulion de casă, sare şi fulgi de ardei iute. Se lasă la foc, amestecând constant, până scad sucurile şi capătă o consistenţă cremoasă.
La final, am pus zacusca în borcane, le-am strâns bine şi le-am fiert câteva minute într-o cratiţă mare cu proasoape aşezate sub şi peste borcane.
După aceea am aşezat borcanele într-o pătură groasă care le ajută să se răcească încet.
Şi în dimineaţa următoare am mâncat două felii de pâine cu zacusca proaspăt făcută.
Delicioasă :)Pâinea este făcută în casă din seminţe de floarea soarelui, migdale, ovăz, tărâţe de psyllium, seminţe de in şi fără drojdie. Le-am amestecat pe toate cu apă, le-am lăsat să o absoarbă şi am pus-o la cuptor. Poţi să vezi aici pas cu pas reţeta care m-a inspirat. A ieşit foarte bună şi v-o recomand şi vouă!
Foto: Ioana Maroşan
Posteaza comentariu