Hummus-ul sau pasta de năut este un pateu delicios, numai bun de folosit pentru micul dejun în loc de alte preparate din comerţ. Află cât de simplu poţi să-l faci acasă!
Ca să ai mereu la îndemână un pateu delicios îţi recomand să ţii în casă câteva conserve de năut. Bineînţeles că este mult mai indicat să cumperi boabele uscate pe care să le hidratezi peste noapte şi apoi să le fierbi, însă acest proces este unul mai lung.
De aceea, este bine ca pentru situaţiile de urganţă să ai în casă conserve de năut pe care le poţi folosi în foarte multe preparate.Dacă foloseşti năutul din conservă nu ai nevoie de mai mult de 5 minute ca să faci un hummus gustos.
Iată ce ingrediente am folosit eu:
- 1 conservă cu boabe de năut;
- 1 linguriţă cu seminţe de coriandru;
- 1 linguriţă cu seminţe de susan;
- 4 linguri cu ulei de măsline presat la rece;
- 1 căţel de usturoi;
- puţină zeamă de lămâie;
- sare de mare;
- piper;
- 1/4 linguriţă cu pudră de turmeric;
- pudra de ardei iute;
- puţină apă, la nevoie.
Seminţele de coriandru şi susan se prăjesc fără ulei într-o tigaie. Apoi se amestecă toate ingredientele în robotul de bucătărie până vei obţine o pateu cremos.
Poftă bună!
Foto: Ioana Maroşan