Găteşte vegan: Chec cu banane, nuci coapte şi coajă de lămâie

Checul îndesat cu banane sau "banana bread" cum e cunoscut este de-a dreptul delicios. Îl poţi consuma la micul dejun împreună cu o cană de ceai negru sau ca desert simplu. Vezi cât de uşor se

Checul îndesat cu banane sau "banana bread" cum e cunoscut este de-a dreptul delicios. Îl poţi consuma la micul dejun împreună cu o cană de ceai negru sau ca desert simplu. Vezi cât de uşor se face!

Am poftit la banana bread de când am aflat de existenţa acestui chec. Îmi plac bananele la nebunie şi eram convinsă că un chec care le are ca ingredient o să iasă de-a dreptul delicios. Ce îmi place mai mult la acest chec este faptul că nu e deloc uscat, sec şi extrem de pufos, ci mai îndesat, consistent şi zemos.

Ca să prepari acest chec ai nevoie de ingrediente uscate, lichide şi opţionale pe care să le incluzi în aluat, în funcţie de preferinţe.

Ingrediente uscate:
- o cană şi jumătate de făină integrală de grâu
- 1/2 cană cu zahăr nerafinat
- 1 lingură cu praf de copt
- 1/2 cană cu fulgi de ovăz
- puţină sare de mare.

Ingrediente lichide:
- 2 banane bine coapte şi pisate
- 1/4 cană cu ulei de palmier (sau orice ulei vegetal, unt de cocos)
- 1/4 cană cu zeamă de lămâie şi coaja rasă
- 1 linguriţă cu seminţe de in
- 3/4 cană cu lapte vegetal călduţ.

Opţional:
- un pumn de nuci coapte şi mărunţite
- bucăţi de banane.

Mod de preparare

Se încălzeşte în prealabil cuptorul.
Se amestecă toate ingredientele uscate într-un bol.
Într-un alt vas se amestecă laptele călduţ, piureul de banane, uleiul, seminţele de in, sucul de lămâie şi coaja rasă de lămâie. Se toarnă amestecul lichid peste ingredientele uscate şi se amestecă cu o lingură de lemn până se omogenizează bine.
Eu am mai adăugat nuci coapte şi bucăţi de banane şi am amestecat bine compoziţia.
Se toarnă în tava pentru chec tapetată cu hârtie de copt şi se presară pe deasupra puţin zahăr nerafinat şi scorţişoară.
Se lasă la cuptorul încins timp de 30-35 de minute sau până când capătă o culoare maronie pe margini.
Se lasă la răcit şi se serveşte cu ceai negru şi puţin lapte de soia/vanilie sau un ceai verde, după gusturile mele :)

Foto: Ioana Maroşan