O cură cu verdeţuri de primăvară este binevenită, deoarece stimulează detoxifierea naturală a organismului. De săptămâna trecută am ochit bâtrânelele care vin la Vatra Luminoasă cu legături de lobodă, ştevie, urzici, leurdă şi pe care le aşteptam cu sufletul la gură.
Mi-am propus să profit de toate verdeţurile de primăvară şi să le combin în diverse feluri ca să le consum cât mai des, dar fără să mă plictisesc de ele.Prima pe lista mea de aşteptare a fost loboda care are o bogăţie de nutrienţi şi pe care o putem consuma crudă în salate, smoothie sau diverse pateuri preparate cu seminţe floarea soarelui. Dar, pe lângă aceste variante, mai există şi diversele mâncăruri gătite în care o putem include.
Obiectivul meu principal este să o consum în stare crudă pentru a nu-i altera deloc valoarea nutriţională (proteine, vitamina C, E, K, fier, calciu, potasiu, magneziu, pigmenţi antioxidaţi care regenerează organismul, fibre alimentare).
Prin urmare, m-am decis ca, pe lângă salatele pe care le consum la prânz să beau dimineaţa câte un smoothie cu verdeţuri şi fructe.Iată ce ingrediente am folosit la primul smoothie cu lobodă:
- 2 legături de lobodă;
- 1 lingură seminţe decorticate de cânepă;
- 1 banană;
- zeama de la o lămâie;
- apă, în funcţie de consistenţa dorită;
- ghimbir proaspăt răzuit (opţional);
- 2-3 linguri cu sâmburi de rodie sau vişine congelate (opţional).
Se pun toate ingredientele în blender.
Poftă bună!
Credit foto: Ioana Maroşan