Găteşte fără foc: Pateu cu leurdă şi curry

Dacă te-ai plictisit de salata cu leurdă, dar vrei să profiţi de această minunată plantă în stare crudă, poţi să îţi prepari foarte uşor un pateu aromat şi gustos. Ai nevoie de câteva

Dacă te-ai plictisit de salata cu leurdă, dar vrei să profiţi de această minunată plantă în stare crudă, poţi să îţi prepari foarte uşor un pateu aromat şi gustos. Ai nevoie de câteva ingrediente simple şi 10 minute de preparare.

Ca să variez puţin meniul am reuşit să amestec leurdă într-un pateu din seminţe crude de floarea-soarelui şi m-am minunat de gustul delicios pe care l-am obţinut. Un pateu din seminţe, condimente şi verdeţuri de primăvară constituie o altă modalitate prin care pot să consum mai multe verdeţuri în stare crudă.

Iată ce ingrediente am folosit eu pentru acest pateu:

- 150 grame de seminţe de floarea soarelui crude şi înmuiate peste noapte;
- 1/2 ardei verde mic;
- 1 fir subţire de usturoi verde;
- 1-2 legături de leurdă proaspătă;
- 3-4 linguri ulei de măsline presat la rece;
- apă cât să acopere jumătate din cantitatea de seminţe din blender;
- 2 linguriţe de drojdie inactivă;
- sare de mare;
- piper;
- 1/2 linguriţă de curry;
- zeamă de lămâie după gust;
- 1 linguriţă tărâţe de psyllium (le găseşti la Plafar).

1.

Se pun seminţele de floarea soarelui în blender cu apă cât să ajute la mixarea lor.
2. După ce ai obţinut o pastă cremoasă se adaugă pe rând restul ingredientelor.
3. Tărâţele de psyllium se adaugă la final, după ce ai mixat bine toate ingredientele împreună. 4. Aceste tărâţe vor absorbi din apa de care ai avut nevoie pentru mixarea seminţelor de floarea soarelui şi vor conferi pateului o consistenţă mai densă.
5. Se păstrează în caserolă la frigider. La mine a rezistat până la o săptămână în frigider.

Poţi să consumi acest pateu:

- la micul dejun cu o salată de verdeţuri (pătrunjel, salată verde, lobodă, ulei de măsline sau tahina, zeamă de lămâie);
- la prânz, ca înlocuitor al maionezei sau al brânzei din sandvişul tău preferat;
- la cină cu felii de morcov, castravete, ardei roşii, ţelină beţe, broccoli sau alte legume preferate.

Poftă bună!

Credit foto: Ioana Maroşan


 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod