Găteşte fără foc: 5 trucuri ca să mănânci zilnic mai multe crudităţi

Dacă ţi se pare complicat să-ţi pregăteşti zilnic diverse salate şi nu ştii cum să te organizezi mai bine, iată câteva sugestii care îţi vor uşura foarte mult munca. Am început

Dacă ţi se pare complicat să-ţi pregăteşti zilnic diverse salate şi nu ştii cum să te organizezi mai bine, iată câteva sugestii care îţi vor uşura foarte mult munca.


Am început anul cu o poftă nebună de salate în toate combinaţiile posibile şi imposibile. Ca rezoluţii pentru noul an mi-am propus:
- să mănânc zilnic crudităţi (în special salate care conţin multe frunze verzi)
- să reduc drastic cantitatea de zahăr rafinat şi dulciuri din comerţ
- să consum doar ocazional produse lactate
- să beau cafea doar ocazional
- să beau mai multe smoothie-uri verzi
- să mănânc mai mult peşte.

Un principiu de bază după care mă ghidez atunci când îmi prepar salatele este acela de a opta pentru o diversitate de frunze verzi.

Acestea vor fi baza salatei şi în cantitatea cea mai mare, urmând apoi alte legume, dar şi tofu, quinoa (sau orez brun, boabe de năut, boabe de fasole, linte) sau germeni din diverse seminţe (floarea soarelui, lucernă, broccoli, ridiche, varză).

Astfel, că pun mult pătrunjel, mărar, spanac, salată verde, rucola, varză albă şi roşie şi adaug apoi câteva dintre legumele pe care le am mereu prin casă, cum ar fi morcov, sfeclă roşie crudă, ridiche, ardei, avocado, castravete, ceapă roşie. Pentru a face salata mai consistentă îmi place să adaug 2 linguri de quinoa, bucăţi de ton, tofu sau diverse boabe.

În privinţa sosului pentru salate mă rezum la unui simplu din ulei de măsline, zeamă de lămâie, condimente şi plante aromatice.

Deşi pare complicat la prima vedere şi îţi este adesea lene să fac salata, există câteva trucuri care te vor ajuta să fii mai organizată şi să ai mereu ceva la îndemână:

1. Ţine în frigider un borcan cu un dressing simplu pe care să-l poţi folosi toată săptămâna.

2. Păstrează în frigider o salată mare făcută, dar fără să-i pui sos. Taie într-un bol mare toate frunzele verzi, răzuieşte morcovi, sfeclă sau alte legume care-ţi plac, acoperă-l cu folie alimentară şi o vei avea mereu la îndemână.

Rezistă 2-3 zile la frigider, după care poţi să umpli iar bolul.

3. Păstrează în frigider pastă de năut (hummus) care merge de minune cu diverse legume crude, cum ar fi morcovi, beţe de ţelină, ardei, castravete, salată verde.

4. Optează pentru lipii din făină integrală pe care dacă le ai la îndemână poţi să le umpli cu salată, pastă de năut, avocado şi salsa făcută în casă. De asemenea, poţi să faci o cantitate dublă de salsa pe care să o păstrezi la frigider într-un borcan. Amestecă roşii din conservă cu ceapă roşie, mult pătrunjel proaspăt, puţin usturoi, sare, piper, puţin ulei de măsline.

5.

Păstrează în casă conserve din boabe de fasole şi năut care vor da consistenţă salatei. De asemenea, poţi să fierbi orez integral sau quinoa pe care să le păstrezi câteva zile la frigider pentru a le adăuga în salate.