Păstrează în frigider un bol mare cu verdeţuri şi legume tăiate, fără să le adaugi sos sau condimente. Acoperă-l şi vei avea la îndemână o salată proaspătă!
Legumele proaspete şi verdeţurile nu trebuie să lipsească din meniul zilnic, deoarece acestea asigură pe lângă nutrienţii esenţiali şi enzime şi fibre importante pentru digestie. Ti-ai propus să incluzi în dieta zilnică mai multe legume şi verdeţuri proaspete şi nu ştii cum să-ţi uşurezi munca?
Descoperă câteva trucuri ca să-ţi fie uşor şi să le ai mereu la îndemână!
1.
Ţine în frigider un borcan cu un dressing simplu pe care să-l poţi folosi toată săptămâna.2. Păstrează în frigider o salată mare făcută, dar fără să-i pui sos. Taie într-un bol mare toate frunzele verzi, răzuieşte morcovi, sfeclă sau alte legume care-ţi plac, acoperă-l cu folie alimentară şi o vei avea mereu la îndemână. Rezistă 2-3 zile la frigider, după care poţi să umpli iar bolul.
3. Păstrează în frigider pastă de năut (hummus) care merge de minune cu diverse legume crude, cum ar fi morcovi, beţe de ţelină, ardei, castravete, salată verde.
4.
Optează pentru lipii din făină integrală pe care dacă le ai la îndemână poţi să le umpli cu salată, pastă de năut, avocado şi salsa făcută în casă. De asemenea, poţi să faci o cantitate dublă de salsa pe care să o păstrezi la frigider într-un borcan. Amestecă roşii din conservă cu ceapă roşie, mult pătrunjel proaspăt, puţin usturoi, sare, piper, puţin ulei de măsline.5. Păstrează în casă conserve din boabe de fasole şi năut care vor da consistenţă salatei.
De asemenea, poţi să fierbi orez integral sau quinoa pe care să le păstrezi câteva zile la frigider pentru a le adăuga în salate.
Posteaza comentariu